Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președinta PSD București, Gabriela Firea a declarat, luni dimineața, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că ideal ar fi ca PNL și PSD să aibă candidaturi separate la Primăria Capitalei, pe motiv că liberalii ar fi asociați în București cu USR și cu Nicușor Dan. ”Domnul Burduja nu are cum să promită altceva decât mințindu-i (nr.pe alegători) pentru că PNL în București egal USR egal Nicușor Dan”, a declarat Firea. Coaliţia se reuneşte luni pentru a discuta despre lista comună la europarlamentare şi candidaţii la Primăria Capitalei şi primăriile de sector, aşteaptându-se rezultatele sondajelor interne comandate de ambele formaţiuni.
Redăm mai jos cele mai relevante declarații făcute de Firea la Antena3:
Context
Duminică era programată o nouă discuţie în coaliție, însă liderii celor două partide au decis să nu se mai vadă. O decizie finală este aşteptată abia după ce partidele îşi validează candidaţii în forurile de conducere.
PSD şi PNL trebuie să decidă cine vor fi candidaţii comuni ai alianţei la alegerile europarlamentare. În plus, cele două partide trebuie să decidă candidatul comun pentru Primăria Capitalei, unde se doreşte alegerea unei femei independente.
Şedinţa coaliţiei de duminică nu a mai avut loc, partidele aşteptând rezultatele sondajelor interne comandate.
PNL îl susţine pentru Primăria Capitalei pe Sebastian Burduja, care şi-a început deja campania informală împotriva primarului Nicuşor Dan, dar este luat în calcul şi fostul fotbalist Ionuţ Lupescu, potrivit anunţului liderul PNL Nicolae Ciucă, acesta fiind testat în sondajele interne ale liberalilor.
La PSD, fostul primar Gabriela Firea a anunţat deja că are susţinerea organizaţiei Bucureşti pentru caniddatura la Primăria Generală a Capitalei, precum şi susţinerea organizaţiei de femei a PSD Bucureşti.
PNL şi PSD au analizat, vineri, în coaliţie, candidaţii la alegerile europarlamentare şi locale, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, având şanse să deschidă lista celor două partide la europarlamentare.
Printre cei care ar urma să fie pe lista comună se află Mihai Tudose, Claudiu Manda, Victor Negrescu, din partea PSD, şi Rareş Bogdan, Siegfried Mureşan, Dan Motreanu, din partea PNL.
asta nici s-o pui sa vinda patrunjel nu-i buna,care-s bucurestenii aia care-o asteapta poate moldovenii bucuresteni,mai ale aia din vaslui
Rănită grav în orgoliu, prefăcuta nu se poate abține sa nu-si arate ura viscerală față de cei care nu-i susțin interesele. In timp ce pe fb mimează o atitudine creştinească marcată de răbdare si acceptare, in realitate de-abia se abține să nu sară la gâtul celor care n-o propun neconditionat vătaf peste oraş.
Ideal ar fi sa te ducu matale la Voluntari si sa ramai acolo.