Home » Analize » Finlanda a activat starea de urgenţă / Restricţiile împotriva epidemiei vor fi înăsprite din cauza înmulţirii cazurilor de COVID-19

Finlanda a activat starea de urgenţă / Restricţiile împotriva epidemiei vor fi înăsprite din cauza înmulţirii cazurilor de COVID-19

Finlanda a activat starea de urgenţă / Restricţiile împotriva epidemiei vor fi înăsprite din cauza înmulţirii cazurilor de COVID-19
sursa foto: Pixabay/ Fernando Zhiminaicela
Ascultă articolul

Finlanda a activat luni starea de urgenţă, etapă necesară pentru a-i permite înăsprirea restricţiilor decisă săptămâna trecută din cauza înmulţirii cazurilor de infectare cu noul coronavirus, transmit AFP şi dpa, preluate de Agerpres.

‘Guvernul, în acord cu preşedintele republicii, Sauli Niinisto, a declarat starea de urgenţă în toată ţara’, a anunţat prim-ministrul Sanna Marin într-o conferinţă de presă.

- articolul continuă mai jos -

Această decizie era aşteptată după anunţul de joi al executivului finlandez privind intrarea în vigoare de noi restricţii începând de luni, 8 martie, pentru cel puţin trei săptămâni. Barurile, cafenelele şi restaurantele vor fi închise în zonele în care epidemia este considerată fie în faza de accelerare, fie în cea de transmitere comunitară.

Constituţia finlandeză impune activarea stării de urgenţă pentru luarea unor astfel de măsuri, care fac obiectul unui text trimis luni parlamentului.

Starea de urgenţă permite impunerea de măsuri şi mai stricte, precum lockdown-uri sau restricţii de circulaţie, aşa cum a fost cazul anul trecut în primul val al epidemiei.

După şedinţa de guvern, Sanna Marin i-a îndemnat pe finlandezi să evite întrunirile, să poarte măşti şi să păstreze distanţa socială.

Regiunea capitalei Helsinki a decis vineri înăsprirea de luni a restricţiilor pentru sălile de sport, piscine şi saune publice.

Finlanda se confruntă cu o creştere a numărului de infectări în ultimele zile, după ce în decembrie reuşise să aducă sub control o evoluţie similară.

Guvernul atribuie actuala creştere unor tulpini mai contagioase ale virusului, ‘care pot accelera şi mai mult epidemia’ şi copleşi serviciile de sănătate.

Sanna Marin le-a spus reporterilor că guvernul nu exclude introducerea de restricţii de călătorie din şi spre diferite regiuni, aşa cum s-a întâmplat anul trecut în regiunea Uusimaa, din care face parte şi Helsinki.

‘Pregătim din vreme multe instrumente diferite, în caz că vor fi necesare’, a afirmat ea.

Într-o ţară cu 5,5 milioane de locuitori, numărul zilnic al cazurilor de infectare s-a situat săptămâna trecută în jurul a 500, potrivit datelor oficiale compilate de AFP.

sursa foto: Pixabay

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole