Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Una dintre cele mai mari scurgeri de informații, care include tranzacții de aproximativ 2 trilioane de dolari, a dezvăluit cum cele mai mari bănci ale lumii au permis criminalității să mute bani negri în jurul pământului, scriu jurnaliștii BBC.
De asemenea, documentele obținute de Buzzfeed News arată cum oligarhii ruși și-au mutat banii în Vest cu ajutorul băncilor, pentru a ocoli sancțiunile la care erau supuși.
FinCEN este ultima scurgere de informații dintr-o serie de dezvăluiri din ultimii cinci ani, care au expus afaceri secrete, spălare de bani și crimă financiară.
Ce este FinCEN
FinCEN files conține mai mult de 2.500 de documente, majoritatea fiind dosare pe care băncile le-au trimis autorităților americane, în perioada 2000-2017, și care ridicau întrebări asupra activităților clienților lor.
Documentele au fost transmise către Buzzfeed News și mai apoi împărțite cu un grup de jurnaliști de investigație din întreaga lume. 108 organizații de presă din 88 de țări s-au ocupat de analizarea acestor documente.
FinCEN este acronimul pentru US Financial Crimes Enforcement Network, adică angajații Trezoreriei americane care se ocupă cu combaterea criminalității financiare. Suspiciunile despre tranzacțiile realizate cu dolari americani trebuiesc trimise către FinCEN, chiar dacă ele nu au loc pe teritoriul SUA.
Ce s-a descoperit în urma scurgerii de informații
De ce este importantă scurgerea FinCEN
În ultimii ani au existat mai multe scurgeri de informații: Paradise Papers (2017), Panama Papers (2016), Swiss Leaks (2015), LuxLeaks (2014).
Însă FinCEN files sunt diferite pentru că nu sunt doar documente care provin de la una sau două companii, ci vin de la mai multe bănci. Astfel, noua scurgere de informații include suspiciuni despre companii, persoane dar și despre activitatea unor importante bănci din lume.
exclus sa fie scurgere de informatii de o asemenea amploare. aceste documente au fost date cu buna stiinta, asa cum se face de fiecare data.
@didi – Pai si care ar fi contradictia pe care o semnalezi mataluta? Ce-o fi insemnand „scurgere de informatii”? Te pomenesti ca informatiile se scurg ele singure, saracele…
Dorele, ia mai zi mă „sunt interese mari la mijloc”.
Bun raspuns, kafka
Londra este capitala globala a spalarii banilor. Daca era Bucuresti, traiam si noi mai bine 🙂
End the banking system. Only gold and silver are (decentralized) money, everything else is (centralized) credit.
Da ce credeati?
Asta e lumea reala nu aia din desene animate.