Financial Times: Discuțiile Trump – Putin din Alaska, un nou Acord de la Munchen?

Editorial publicat de analistul Gideon Rachman în Financial Times, via Rador:

Acordul de la München din 1938 e invocat adesea ca simbol al pericolului de a nu-i înfrunta pe dictatori. Întâlnirea Trump-Putin planificată pentru vineri în Alaska seamănă cu München într-o anumită privință precisă. Guvernul ceh nu era prezent la masa negocierilor, masă la care Hitler, Chamberlain, Mussolini și Daladier conveneau cum îi vor împărți teritoriul.

După cum se prezintă pe moment lucrurile, președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu va fi prezent la discuția prin care conducătorii american și rus vor decide soarta Ucrainei și a frontierelor ei. Și, după cum spune zicătoarea: „Dacă nu ești la masă, atunci ești în meniu”.

În plus, aluziile vagi ale lui Donald Trump la „schimburi teritoriale” au declanșat semnale de alarmă în Ucraina și toată Europa. Acolo teama e aceea că Trump, înfumurat și superficial, va fi lesne manipulat de către Putin – un dictator cu voință oțelită, atent la orice detaliu.

Cel mai rău scenariu din perspectiva Ucrainei și Europei ar fi ca Trump și Putin să ajungă la un acord privind „schimburi teritoriale” – care să însemne în realitate că Ucraina îi va ceda permanent Rusiei vaste porțiuni de teritoriu.

Cel mai probabil obiectivul lui Putin e acela de a ajunge cu Trump la un acord care să-i fie servit apoi Kievului ca un fapt împlinit. După cum afirmă Alexander Gabuev de la Carnegie Russia Eurasia Center, Putin vrea un acord care să lase Ucraina „imposibil de apărat, complet neatrăgătoare pentru investiții și pe o traiectorie către implozie”. Rușii speră că Ucraina va respinge acordul și, drept urmare, SUA își vor sista ajutorul pentru ea.

Sunt toate scenarii plauzibile. Dar ucrainenii și europenii cred concomitent că e posibil să se obțină și un rezultat mai bun. Din perspectiva lor un rezultat bun ar fi un acord de armistițiu – cuplat cu amenințarea unor sancțiuni secundare în caz că Putin ar reporni războiul. Discuțiile cu miză teritorială ar urma să pornească abia după armistițiu.

Pe fondul acestor evoluții diplomatice rapide și a emoției ridicate, există riscul ca Ucraina și Europa să piardă din vedere viziunea strategică referitoare la propriul viitor – și la ce poate constitui un rezultat realizabil.

Războiul e impredictibil. Însă cele mai convingătoare analize pe care le-am citit afirmă că Ucraina pierde încet-încet războiul – problema penuriei de soldați pe front fiind cea care se agravează constant. Ceea ce înseamnă că un eșec deplin al negocierilor și continuarea războiului ar favoriza mai degrabă Rusia decât Ucraina.

Poziția Kievului cum că nu va ceda deloc teritorii e principială – dar și nerealistă, după cum stau lucrurile acum. E esențial să se facă distincția între concesiile teritoriale de facto și de jure.

Recunoașterea juridică a anexării prin forță a teritoriului ucrainean de către Rusia e pe bună dreptate inacceptabilă pentru Ucraina, UE și Regatul Unit. Dar s-ar putea să fie necesară recunoașterea de facto a ocupației rusești a anumitor teritorii, în calitatea ei de realitate brutală – și în contextul mai larg al unui acord de pace. Anexarea țărilor baltice de către URSS după 1940 nu a fost niciodată recunoscută juridic de SUA și majoritatea statelor europene. Dar era o realitate, până când, într-un sfârșit, țările baltice și-au redobândit independența.

Gândindu-ne în termeni mai generali la viitorul Ucrainei, cele mai importante guverne UE înțeleg că dezbaterea nu se poate limita doar la teritoriu – oricât de important ar fi el. Președintele finlandez Alexander Stubb, un jucător influent în actualul context diplomatic, a propus un cadru de lucru util pentru abordarea viitorului – desprins din experiența celor două războaie pe care țara lui le-a purtat cu Rusia în anii ’40.

Tratatele de pace finale au obligat într-adevăr Finlanda să-i cedeze Moscovei cam 10% din teritoriu. Finlanda postbelică a fost concomitent forțată să adopte neutralitatea pentru a nu mai intra în conflict cu URSS. Dar – fapt crucial – Finlanda și-a conservat deopotrivă independența și democrația. Două calități care i-au permis să devină o țară prosperă, liberă și de succes.

Stubb propune asigurarea unui viitor pentru Ucraina printr-un calcul implicând trei factori: independență, suveranitate și teritoriu.

Apelând la acest cadru – și la experiența Finlandei – reiese că Ucraina nu este nevoită să-și atingă 100% din obiective în toate cele trei domenii pentru a putea ieși din război cu o perspectivă pozitivă. Dacă Ucraina își va putea conserva independența și democrația, atunci acceptarea câtorva cedări teritoriale de facto ar putea reprezenta o concesie dureroasă, dar acceptabilă.

Problema suveranității e și ea crucială. Rusia solicită restricții enorme asupra abilității Kievului de a-și hotărî propriul curs – inclusiv limitarea armatei și interdicția aderării la NATO, poate chiar și la UE.

E evident că Ucraina nu poate accepta vreo limitare militară care-i afectează capacitatea de a se apăra. În schimb, dacă Ucrainei i se permite să avanseze cu aderarea la UE, atunci chestiunea aderării la NATO ar putea fi scoasă din discuție pentru o vreme – unde mai pui că realitatea politică indică drept nerealistă perspectiva intrării Kievului în NATO în viitorul previzibil.

Un pericol evident va fi în Alaska faptul că Putin trebuie să se fi gândit mult și bine de multă vreme la toate aceste aspecte. Trump, ca întotdeauna, va fi mai preocupat să revendice un triumf decât să se afunde în detaliile anevoioase ale acordului.

Totuși, indiferent ce acord s-ar atinge în Alaska, e mult mai probabil ca el să reprezinte începutul, iar nu finalul unui proces. Ucrainenii și europenii sunt conștienți că acum trebuie să-i facă pe plac lui Trump, dar să joace concomitent pe termen lung. Nu e o opțiune nemaipomenită. Dar e cea mai bună pe care o au.

Articol de Gideon Rachman / Traducere Rador: Andrei Suba