G4Media.ro

Festival de Zmeie în zilele de 31 august și 1 septembrie în…

Sursa Foto: Facebook / Asian Kite Forum

Festival de Zmeie în zilele de 31 august și 1 septembrie în stațiunea bulgărească Albena/ Cluburile vor prezenta zmeie cu forme tridimensionale reprezentând tigri, caracatiţe, urşi, gărgăriţe, păsări, peşti şi alte animale

Zmeiele vor zbura deasupra Via Pontica, pe cerul staţiunii Albena cu ocazia celei de-a zecea ediţii a Festivalului itinerant de Zmeie „Via Pontica – Flying with the Birds” în zilele de 31 august şi 1 septembrie, conform unui anunţ al staţiunii.

Festivalul de zmeie reuneşte participanţi din Bulgaria, Marea Britanie, Ţările de Jos, Austria, Africa de Sud, Estonia, Grecia şi Turcia, relatează BTA, citată de Agerpres.

În perioada festivalului, cluburile de zmeie vor prezenta zmeie cu forme tridimensionale reprezentând tigri, caracatiţe, urşi, gărgăriţe, păsări, peşti şi alte animale, conform organizatorului festivalului, Yuri Georgiev, citat de centrul de presă al staţiunii.

De asemenea va avea loc şi o demonstraţie cu zmeie-sport, care zboară foarte rapid, se vor desfăşura evenimente muzicale şi vor fi organizate ateliere în care copiii vor învăţa să construiască zmeie.

În mod tradiţional Festivalul Internaţional al Zmeielor susţine diverse cauze şi propagă mesaje pentru protecţia naturii şi a speciilor de animale ameninţate cu dispariţia. Sub motto-ul „Via Pontica – Flying with the Birds”, ediţia de anul acesta îşi propune să ridice nivelul de conştientizare al publicului cu privire la traseul de migraţie al păsărilor Via Pontica, care trece pe deasupra coastelor bulgare la Marea Neagră.

O defilare de modă cuprinzând creaţiile designerului Mira Bachvarova se numără printre atracţiile festivalului. Modelele îşi vor face apariţia călare, pe fundalul mării.

În cele două zile de festival, diversele evenimente vor avea loc în intervalul dintre orele 10:00 – 17:00 pe plaja din faţa Hotelului Boryana.

Festivalul itinerant al Zmeielor va începe la Sinemorets în zilele de 20 – 21 august şi se va încheia la Shabla în zilele de 3 şi 4 septembrie.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. La Enisala fac mai frumos, cu dragoni ai politicienilor locali