Home » Sportz » Ferrari renunță la aripa „Macarena” în China: A fost retrasă după doar o oră de teste

Ferrari renunță la aripa „Macarena” în China: A fost retrasă după doar o oră de teste

714
Aripa spate a Ferrari SF26 / Sursa foto: captură video
Ascultă articolul

Ferrari nu va folosi inovatoarea aripă spate flexibilă pe durata cursei Sprint și a Marelui Premiu de la Shanghai, contând pentru Grand Prix-ul de Formula 1 din China, transmite crash.net.

Ferrari nu folosește aripa spate inovatoare din motive de fiabilitate

„Aripa Macarena” nu-și va face apariția în cursa Sprint de la Shanghai. De asemenea, nu va fi folosită nici pe durata Marelui Premiu al Chinei de duminică.

- articolul continuă mai jos -

Scuderia a introdus aripa inovatoare pe durata antrenamentelor de vineri noaptea. Piloții Ferrari au terminat FP1 pe locurile cinci (Leclerc), respectiv șase (Hamilton).

„Aripile spate inovatoare ale Ferrari sunt dotate cu o clapetă care se deschide pentru modul de linie dreaptă, rotindu-se pe axa sa cu 180 de grade.

După ce a testat-o în antrenamente, Ferrari a decis să renunțe la aripile spate inovatoare înainte de calificările sprint, sugerând că nu au funcționat așa cum sperase echipa”, transmite sursa citată.

Mai mult, analistul Ted Kravitz, de la Sky Sports F1, a vorbit despre faptul că Ferrari a înlocuit celebrele aripi spate din motive de fiabilitate.

„Eram cu toții entuziasmați de aripa spate Ferrari, dar era inevitabil să o scoată. Nu o vor folosi pentru restul weekendului”, a spus Kravitz.

„Nu pentru că ar crede că le oferă o viteză cu 5 km/h mai mare în linie dreaptă, ci pentru că nu sunt siguri că este suficient de fiabilă pentru a rezista până la sfârșitul weekendului.

Se exercită o presiune mare asupra ei atunci când se răstoarnă, iar ei nu sunt 100% siguri că va fi fiabilă”, a concluzionat Kravitz.

Marele Premiu din China, program

Vineri, 13 martie

Calificări Sprint / George Russell, pole position

14 martie

Cursa Sprint / 05:00 – 06:00

Calificări Grand Prix / 09:00 – 10:00

15 martie

Cursa: 09:00

Clasamentul piloților după etapa din Australia

  1. George Russell (Mercedes) – 25 de puncte
  2. Kimi Antonelli (Mercedes) – 18
  3. Charles Leclerc (Ferrari) – 15
  4. Lewis Hamilton (Ferrari) – 12
  5. Lando Norris (McLaren) – 10
  6. Max Verstappen (Red Bull) – 8
  7. Oliver Bearman (Haas F1) – 6
  8. Arvid Lindbald (Racing Bulls) – 4
  9. Gabriel Bortoleto (Audi) – 2
  10. Pierre Gasly (Alpine) – 1

Clasamentul constructorilor după Marele Premiu al Australiei

  1. Mercedes – 43 de puncte
  2. Ferrari – 27
  3. McLaren – 10
  4. Red Bull Racing – 8
  5. Haas F1 – 6
  6. Racing Bulls – 4
  7. Audi – 2
  8. Alpine – 1
  9. Williams – 0
  10. Cadillac – 0
  11. Aston Martin – 0

Formula 1 2026, program complet

  • 8 martie: Marele Premiu al Australiei (Melbourne) / Câștigător George Russell
  • 15 martie: Marele Premiu al Chinei (Shanghai) + cursă de sprint
  • 29 martie: Marele Premiu al Japoniei (Suzuka)
  • 12 aprilie: Marele Premiu al (Sakhir)
  • 19 aprilie: Marele Premiu al Arabiei Saudite (Jeddah)
  • 3 mai: Marele Premiu de la Miami + cursă de sprint
  • 24 mai: Marele Premiu al al Canadei (Montreal) + cursă de sprint
  • 7 iunie: Marele Premiu al Principatului Monaco
  • 14 iunie: Marele Premiu al Cataloniei (Barcelona)
  • 28 iunie: Marele Premiu al Austriei (Spielberg)
  • 5 iulie: Marele Premiu al Marii Britanii (Silverstone) + cursă de sprint
  • 19 iulie: Marele Premiu al Belgiei (Spa-Francorchamps)
  • 26 iulie: Marele Premiu al Ungariei (Budapesta)
  • 23 august: Marele Premiu al Olandei (Zandvoort) + cursă de sprint
  • 6 septembrie: Marele Premiu al Italiei (Monza)
  • 13 septembrie: Marele Premiu al Spaniei (Madrid)
  • 26 septembrie: Marele Premiu al Azerbaidjanului (Baku)
  • 11 octombrie: Marele Premiu de la Singapore + cursă de sprint
  • 25 octombrie: Marele Premiu al Statelor Unite (Austin)
  • 1 noiembrie: Marele Premiu al Mexicului (Ciudad de Mexico)
  • 8 noiembrie: Marele Premiu al Braziliei (Sao Paulo)
  • 21 noiembrie: Marele Premiu de la Las Vegas
  • 29 noiembrie: Marele Premiu al Qatarului (Lusail)
  • 6 decembrie: Marele Premiu de la Abu Dhabi.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.