G4Media.ro

Fermierii polonezi plănuiesc blocarea totală a vămilor cu Ucraina, marți 20 februarie

sursa foto: Arhivă personală/ George Eduard Chiriță

Fermierii polonezi plănuiesc blocarea totală a vămilor cu Ucraina, marți 20 februarie

Fermierii polonezi plănuiesc o blocare totală a tuturor punctelor de trecere a frontierei cu Ucraina pe 20 februarie, a declarat marți un sindicat, intensificând greva lor de o lună începută săptămâna trecută în semn de protest față de politicile UE, scrie Reuters.

Fermierii din întreaga Europă au protestat împotriva constrângerilor impuse de măsurile UE pentru combaterea schimbărilor climatice, precum și împotriva creșterii costurilor și a ceea ce ei consideră a fi o concurență neloială din străinătate, în special din Ucraina.

În Polonia, fermierii au fost deosebit de vehemenți în ceea ce privește impactul importurilor de alimente ieftine din Ucraina. Aceștia au început vinerea trecută o grevă de 30 de zile în urma căreia au blocat drumurile din întreaga țară, precum și punctele de trecere a frontierei cu Ucraina.

„Pe 20 februarie, ca parte a grevei generale de 30 de zile a fermierilor, anunțăm că toate activitățile de protest se vor concentra pe o blocare completă a tuturor punctelor de trecere a frontierei dintre Polonia și Ucraina și pe proteste pe teren”, a precizat sindicatul fermierilor Solidaritatea într-o declarație.

„Nu doar punctele de trecere a frontierei vor fi blocate, ci și nodurile de comunicare și drumurile de acces la gările de transbordare și la porturile maritime.”

Un alt marș anunțat anterior, în aceeași zi, îi va aduce pe fermieri în Varșovia din toate direcțiile.

Între timp, în Republica Cehă, Camera Agrară a țării, a declarat că, pe 22 februarie, grupuri de fermieri din întreaga Europă Centrală și de Est se vor aduna la granițele țărilor lor pentru o zi comună de protest.

Fermierii cehi își vor începe protestele luni cu o blocare a traficului în Praga.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...