Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
FCSB a câștigat, joi seară, în deplasare, cu 3-2 împotriva formației azere Qarabag, în penultima etapă din UEFA Europa League. „Roș-albaștrii” se află acum pe locul 6 în clasamentul competiției, fiind tot mai aproape de o calificare directă în primăvara europeană.
Campioana României a început meciul practic de la 0-1, după ce Qarabag a înscris prin Leandro Andrade, în minutul 1. Bucuria gazdelor nu a durat prea mult, deoarece Adrian Șut a restabilit egalitatea șase minute mai târziu, în urma unei lovituri de colț.
În minutul 41, Dawa și-a introdus mingea în proprie poartă, după o centrare joasă și periculoasă a adversarilor, venită în spatele apărării, iar FCSB s-a aflat din nou în dezavantaj. Totuși, chiar la ultima fază a primei reprize, Miculescu a împins, in extremis, mingea în plasă, tot după un corner.
Echipa antrenată de Elias Charalambous a intrat pentru prima oară în avantaj în minutul 73, când Șut a reluat din nou mingea în poartă, de această dată tot în urma unui corner. FCSB a trebuit să reziste până la final printr-o apărare eroică și se întoarce acasă cu toate cele trei puncte.
Astfel, „roș-albaștrii” se situează momentan pe locul 6 (poziție care asigură calificarea directă), cu 14 puncte, și așteaptă confruntarea de pe teren propriu cu Manchester United. De cealaltă parte, Qarabag traversează o perioadă slabă în Europa League, ocupând locul 33, cu doar 3 puncte acumulate.
Statisticile importante ale meciului:
Posesia: Qarabag 63% – FCSB 37%
Șuturi spre poartă (încadrate): Qarabag 9 (1) – FCSB 10 (5)
Cornere: Qarabag 7 – FCSB 4
Goluri așteptate: Qarabag 1.53 – FCSB 0.79
Celelalte rezultate ale meciurilor europene de la 19:45