Home » Sportz » Farul Constanța l-a vândut pe Alexandru Ișfan la Real Oviedo

Farul Constanța l-a vândut pe Alexandru Ișfan la Real Oviedo

Farul Constanța l-a vândut pe Alexandru Ișfan la Real Oviedo
Alexandru Ișfan / Sursa foto: farulconstanta.com
Ascultă articolul

Alexandru Ișfan va fi noul jucător al echipei Real Oviedo. Farul Constanța anunță vânzarea jucătorului către gruparea din a doua ligă de fotbal a Spaniei.

În vârstă de 26 de ani, Ișfan a fost achiziționat de Farul în iulie anul trecut, de la Universitatea Craiova.

În 41 de meciuri jucate pentru gruparea constănțeană, atacantul a bifat 11 goluri și 4 pase decisive.

- articolul continuă mai jos -

„Mulţumim, Alex, pentru toate momentele frumoase în tricoul Farului şi mult succes mai departe!”, a punctat Farul pe site-ul său oficial.

„Bine ai venit, Alexandru Işfan!

Real Oviedo a ajuns la un acord cu Farul Constanţa privind transferul fotbalistului Alexandru Işfan, care devine noul jucător al echipei albastre până în iunie 2028.

După ce va trece de vizita medicală de la Spitalul Clinic Asturias, Alexandru Işfan se va alătura antrenorului Julián Calero şi se va integra în programul de pregătire al echipei albastre”, a notat Real Oviedo pe Facebook.

Reamintim că Ovideo a jucat în LaLiga în sezonul recent încheiat, dar a retrogradat la finalul stagiunii.

Născut la Mioveni, atacantul Alexandru Ișfan a mai jucat de-a lungul carieriei la CS Mioveni și FC Argeș, înainte de a ajunge la U Craiova și Farul Constanța.

În prezent, fotbalistul are o cotă de piață de 750 de mii de euro, conform Transfermarkt.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole