Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Novak Djokovic a fost învins clar de Jannik Sinner în semifinalele de la Wimbledon 2026, iar fostul lider ATP recunoaște că adversarul a fost cu două clase peste el. Cu toate acestea, sârbul transmite că i-ar plăcea să se întoarcă pe iarba de la All England Club chiar și la 40 de ani.
Nu au fost multe de făcut pentru Nole: înfrângerea cu Jannik a fost una clară, 4-6, 4-6, 4-6, iar sârbul a admis că nu a avut nicio șansă contra liderului mondial.
Jocul italianului nu a avut fisuri: serviciu impecabil, deplasare precum pe calculator, rever aspru și solid, iar forehand-ul a făcut diferența atât în duelurile de pe baseline, cât și de la retur.
După o nouă înfrângere cu Sinner, Djokovic a spus că i-ar plăcea să mai joace încă o dată la Wimbledon, la 40 de ani.
„El era cu cel puțin un nivel peste mine. Dacă nu chiar cu două. Nu prea aveam ce să fac: a fost o lecție.
Eram cu cel puțin jumătate de pas mai lent, practic la fiecare lovitură.
E atât de simplu: el a fost mai bun. Eu nu eram suficient de în formă, suficient de reactiv, suficient de pregătit să reacționez pentru a juca împotriva lui. Nu am putut face prea multe.
Anul trecut eram accidentat, m-am rănit în sferturi, dar anul acesta mă simțeam bine fizic, poate nu la fel de proaspăt ca la începutul turneului, dar mă simțeam bine.
El a fost cu siguranță jucătorul mai bun, a dominat meciul. Singurul lucru pe care îl pot spune este: felicitări”, a transmis Novak Djokovic, citat de Gazzetta dello Sport.
Novak Djokovic says for 99% of the players, reaching a Grand Slam final and a Grand Slam semifinal so far this year would be a very good result, but for him, it’s not enough
“At this point in your career, does it still remain about winning titles? Or can you leave a tournament… pic.twitter.com/qjuUQzYUWz
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) July 10, 2026
„Măcar o ultimă dată”, a spus Nole atunci când a fost întrebat dacă va mai juca la All England Club.
„Anul trecut am ajuns în semifinalele celor patru turnee de Grand Slam, anul acesta în finala de la Australia și în semifinala de aici: cred că pentru 99% dintre jucători ar fi un rezultat extraordinar, dar eu am ghinionul/norocul de a fi obișnuit cu altceva, de a fi obișnuit să câștig.
În același timp, trebuie să fac bilanțul cu mine însumi și cu nivelul la care sunt încă capabil să joc. Când mă simt bine, încă cred că pot concura cu oricine.
Dar am așteptări atât de mari încât mă fac să ies dintr-un astfel de turneu, dintr-o semifinală pierdută în fața numărului unu mondial, cu un gust amar. Acum întorc pagina, să vedem ce ne rezervă viitorul”, a completat Djokovic.
Novak Djokovic after his loss to Jannik Sinner at Wimbledon, ‘Of course I’m disappointed. Of course I wanted to win Wimbledon. That’s the reason why I’m still pushing myself so hard. I just lost to a better player’
“This year you seen to be more competitive this year than last… pic.twitter.com/LOpSIrURzL
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) July 10, 2026
În finala de duminică, Jannik Sinner va da peste Alexander Zverev. Germanul este campionul en-titre de la Roland Garros (primul titlu de Grand Slam din carieră), în timp ce italianul este deținătorul trofeului de la All England Club.