Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Acordarea avizului CNSAS în cazul Adinei Florea, propusă din nou la DNA de ministrul justiției, ridică o serie de probleme de legalitate, atrage atenția un membru al Colegiului Național pentru Studierea Arhivelor Securității într-o notă adresată pe data de 3 ianuarie președintelui instituției, Constantin Buchet. Alexandra Toader susține că ședința din 21 decembrie 2018, în care trebuia să fie luată în discuție Nota de constatare, nu a mai avut loc și că documentul (avizul de necolaborare) a fost întocmit înainte de a primi răspunsurile de la toți deținătorii de arhivă, în cazul de față MApN.
Alexandra Toader îi solicită lui Buchet să specifice data la care se reportează ședința din 21 decembrie. ”Sunt chestiuni care trebuie gestionate corect, în ciuda presiunii existente în vederea soluționării rapide a situației cu care se confruntă CNSAS”, mai scrie Toader în nota transmisă șefului instituției. Alexandra Toader este membru CNSAS propusă de Administrația Prezidențială.
Toader mai arată că deși în cazul Adinei Florea se menționează că deține adeverința nr 5430/ 04.06.2009, cu menținere în anul 2017, ”s-a omis, în comunicatul din 22 noiembrie 2018, precizarea faptului că și în acest caz CNSAS trebuie să demareze procedurile de verificare.” De altfel, acest demers a fost inițiat ulterior, respectiv pe 3 decembrie 2018. ”În acest sens, sunt de părere că opinia publică trebuie corect informată, prin anunțarea faptului că instituția a declanșat procedurile și în cazul domniei sale”, susține Toader.
Redăm mai jos câteva pasaje relevante din nota consultată de G4Media.ro
Pe data de 27 decembrie, ministrul justiției, Tudorel Toader, a anunțat pe Facebook că a trimis din nou cele cinci propuneri, între care și Adina Florea, respinse în prima fază de președintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a respins în 21 noiembrie numirea Adinei Florea la conducerea DNA. De asemenea, şeful statului a respins alte patru numiri pentru funcţii de conducere în Parchetul ICCJ şi la DIICOT. În toate cele cinci cazuri, preşedintele a considerat că nu sunt întrunite condiţiile de legalitate. Președintele a anunțat că refuză să o numească pe Adina Florea la șefia DNA, iar într-un comunicat de presă a invocat un articol din legea 303/2004, care cere verificarea din partea CNSAS.
Potrivit legii, pentru a fi numiți în funcții de conducere magistrații trebuie să aibă adeverință de la CNSAS de necolaborare cu Securitatea.
Pe data de 22 noiembrie, CNSAS a precizat, după respingerea propunerii de către Klaus Iohannis, că în cazul Adinei Florea s-a emis adeverinţa din 2009 de necolaborare cu Securitatea, care a fost menţinută şi în 2017 şi care este postată pe site-ul instituţiei. CNSAS nu a comunicat la data respectivă că CNSAS era obligat să demareze procedurile de verificare, ceea ce s-a și întâmplat ulterior și că procedura nu este finalizată.
(Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea)
Nu-nteleg de ce se mai discuta despre individa asta. Este si va ramane pentru totdeauna respinsa, deci care e problema de ne mai pierdem timpul cu ea?
Hartuirea lui Iohannis, poate, poate cedeaza. Spre tristetea mea, sunt doua cazuri recente cand Iohannis a anuntat ca nu e de acord, si la scurt timp a semnat – androneasca(3 zile), si revocarea celor doi ministri – sova si stanescu(16 zile).
Ce-ai zice, Marcele, sa ajunga Kovesi interimar la DNA?
Gabi, este si imposibil si nici nu mi-as mai dori-o pe LCK pentru ca a tolerat abuzuri si a lucrat la comanda. Eu astea i le imput.
Teama mi-e ca acest organism judiciar a fost one-man-job, in conditiile recrudescentei monstruoase psd-draknea-pcr hotesc.
Cate probleme avem din cauza comunistilor care erau tineri cand a cazut Ceausescu!
Trebuie sa asteptam sa moara astia ca sa evoluam ca natiune, ei ne trag inapoi in era primitiva de dinainte de accesiunea la UE.
Adina Florea presedinte !!!
Cel putin!
)))) este Adin Florea ))))) barbata )))))
De fapt este o mare problema de legalitate cu acel aviz. Daca se refera la colaborarea cu serviciile de informatii pentru perioada 1989- prezent acel aviz s-a dat cu incalcarea legii CSAT. Si este abuz in serviciu.
Daca dosarul trimis la Cotroceni nu contine avizul de necolaborare cu serviciile de informatii pentru perioada 1989- prezent si este doar pentru perioada pina in 1989 dosarul este incomplet si se poate respinge pe nelegalitate.
Daca o institutie a statului a redactat un aviz de necolaborare cu serviciile de informatii pentru perioada 1989-prezent acel aviz nu are baza legala pentru eliberarea lui si este nul absolut.
Apropo de institutiile statului, pe care eu le „iubesc” de nu mai pot:
da-mi si mie exemplu de una singura in care tu poti baga mana-n foc ca e curata si-n care ai incredere oarba, pentru ca eu n-am gasit niciuna. Mie mi se pare ca asta e principala problema a societatii noastre actuale, increderea si ca aceasta incredere a scazut la cote alarmante.
Nu poti construi nimic fara incredere, nu se poate coagula nimic, nu se poate merge inainte numai prin suspiciuni si temeri. Politicienii nostri, daca ar fi destepti, la asta ar trebui sa lucreze mai intai, dar, deocamdata n-ai cu cine, „niste tarani”!
In acest caz, poate fi folosit avizul dat pentru Cristina Tarcea? Multumesc.
Dar pentru nou numita de la ANAF Scuze – i-am uitat numele
Este o situatie din care rezulta cat de importante si utile sunt numirile politice in fruntea institutiilor.
Daca era un ins serios, pus acolo fiindca e riguros, legist, nu sarea sa-l serveasca iute pe Toader Tudorel. Se incurca in regulamente, date concrete, bla-bla.
Stiu politicienii ce stiu de schimba tot ce pot cand vin la putere…
Totul pe repede inainte, sa distrugem DNA,ICCJ si Parchetul General la comanda hotilor! Dar intotdeauna graba strica treaba si tudorica va raspunde odata si odata pentru tot ce a facut de 2 ani incoace!Probabil ca nu a auzit de raspundere ministeriala!
Bai psdac porkos, ai gresit situl, de-astea se fac pe situl lui buble, nu aici, inainteee mars!
Foarte grav, ministrul justitiei trebuie sa ceara expertiza procesului verbal trimis la Presedintie daca ședința din 21 decembrie nu a avut loc !!
SINISTRUL JUSTITIEI VA AVEA TABLOU IN CASA FIECARUI HOT. VA FI IUBIT SI MULT STIMAT.