G4Media.ro

EXCLUSIV Proiect de lege: În cadrul SRI pot fi înfiinţate activităţi finanţate…

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

EXCLUSIV Proiect de lege: În cadrul SRI pot fi înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii / SRI poate avea în coordonare asociaţii cu caracter profesional, social, cultural, sportiv sau recreativ ori umanitar

Serviciul Român de Informații este autorizat să folosească identităţi, documente, indicative, bunuri mobile şi imobile, de acoperire în îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin, se arată în proiectul de lege privind organizarea și funcționarea SRI consultat de G4Media.ro. Din formulările vagi se poate înțelege că SRI poate desfășura activități economice, însă spre deosebire de legea în vigoare a dispărut trimiterea explicită la înființarea de societăți comerciale. Totuși, proiectul de lege prevede clar că ”în cadrul Serviciului pot fi înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii”. În plus, proiectul de lege lărgește sfera asociativă în cadrul căreia poate activa SRI.

Ce prevede proiectul de lege:

Art. 23 (1) În vederea exercitării competenţelor şi îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, Serviciul este autorizat:

b)  să folosească identităţi, documente, indicative, bunuri mobile şi imobile, de acoperire;

g) să acceseze şi să utilizeze informaţiile din baze de date ale altor autorităţi şi instituţii publice, în limitele competenţelor conferite prin lege;

h)  să solicite persoanelor fizice şi juridice, în condiţiile prezentei legi, date, indiferent de forma de stocare a acestora, informaţii şi, după caz, obiecte;

Art. 44 – Serviciul poate avea în coordonare, în raport cu nevoile proprii şi cu respectarea strictă a prevederilor legale, o regie autonomă, precum şi asociaţii cu caracter profesional, social, cultural, sportiv sau recreativ ori umanitar.

Art. 42 – (1) Fondurile băneşti necesare pentru desfăşurarea activităţii Serviciului se asigură de la bugetul de stat şi din alte surse, legal constituite.
(2) În cadrul Serviciului pot fi înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii, potrivit legii.
——–
(5) Documentele justificative aferente cheltuielilor operative se clasează sau se distrug în condiţiile stabilite prin ordin al directorului general al Serviciului, după încheierea exerciţiului bugetar şi aprobarea CSAT.

Context

Legea în vigoare lăsa mai puțin spațiu de manevră SRI să activeze în zona asociațiilor, dar pe de altă parte era mai clară prevederea potrivit căreia SRI poate înființa societăți comerciale. Această prevedere a fost însă criticată de-a lungul timpului, pe motiv că firmele înființate de SRI fac concurență neloială în piață altor companii, având acces la informații care le oferă in start avantaje competitive. În plus, legea în vigoare prevede că socitățiile comericale sau asociațiile pot funcționa în cadrul SRI ”sub controlul Parlamentului”, sintagma care a dispărut din proiectul de lege.

Ce prevede legea în vigoare

ART. 43 ”Sub controlul Parlamentului, în raport cu nevoile proprii şi cu respectarea stricta a prevederilor legale, în cadrul Serviciului Român de Informaţii pot funcţiona: o regie autonomă, societăţi comerciale de producţie, instituţii sanitare, precum şi asociaţii cu caracter cultural-sportiv.”

Coaliția de guvernare dezbate proiectele legilor securității naționale, un pachet mai amplu de legi care privesc funcționarea și organizarea serviciilor de informații, a armatei, ministerului de Interne și CSAT. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat pe 27 mai că proiectele sunt analizate în cadrul fiecărui partid din coaliție, iar într-o săptămână vor intra în dezbaterea Guvernului, pentru a fi trimise la Parlament.

Citește și

EXCLUSIV Șeful SRI poate fi demis mai ușor de președintele României / Parlamentul nu mai poate iniția demiterea directorului SRI – proiect de lege

EXCLUSIV: SRI devine autoritatea națională în domeniul interceptării comunicațiilor / Centrul Naţional pentru Interceptarea Comunicaţiilor va funcționa în cadrul SRI – proiect de lege

EXCLUSIV: SRI va avea dreptul să opereze în străinătate, iar SIE pe teritoriul României, potrivit proiectelor de legi ale securității

EXCLUSIV Procurorii pot intra în sediile SRI pentru a efectua anchetă doar cu aprobarea președintelui CSAT, care este șeful statului / Ofițerii SRI pot fi audiați, percheziționați sau reținuți doar de procurori anume desemnați  – proiect de lege

EXCLUSIV: Civilii și firmele vor fi obligați să sprijine agenții SRI la cerere în derularea operațiunilor serviciului de informații

 

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Wtf?? Securitatea e jucator pe fata in economie? Acum se mai ascund…

    • E o modlitate despteapta de a ascunde hotia si coruptia in spatele securitatii nationale.
      Avocatul oricarui hot va invoca de acum inainte securiatatea nationala ca, vezi Doamne, clientul lui e asociat intr-o firma cu cine trebuie.

    • LOL, SRi cloneaza modelu CiA 🤣

  2. Acum vorbdevaliza si bugetele firmelor proprii, nu doar pe cel de stat. Bravo

    • An de an le-a mărit bugetele SRI ca să aibă posibilitatea să-și finanțeze ce vrea mușchii lui!

  3. Nu sunt de acord! Mai ales să dețină firme ca până acum și să facă concurență neloială! Consiliul Concurenței se preface că nu știe!

  4. Salvati pe Dinamo Bucuresti ! :)))

    • de ce domnul su?
      echipa nu m.a.i apartine nimanui.
      nu tu militie, securitate. o tempora, o o o sri sarl.

  5. asa se intampla cand se alege praful.titanic vals si fregata meduza

  6. o sa explodeze pib-ul!!!!

  7. SRI conduce și tot el ia decizi in codul penal procurorii le trebuie aprobare de la seful CSAT care e președintele statului .PS procurorii i-au notițe cum să facă ancheta.

  8. Trebuie iesit in strada pentru legea asta, neaparat

  9. „Venituri proprii” de la bugetul de stat, ce gluma proasta !

  10. Treaba e bună. Chiar f bună. Pe model CIA. Pe de altă parte la ce patrioți are românia în SRI……..Doamne ai mila. Din SRI se va transforma în KGB imediat. :)))

  11. S-au chinuit mult saracutii sa mascheze legatura cu Hexipharma si s-au gandit sa-si inlesneasca misiunea. Ce gluma de tara. %&$@#&#&$%@^#%

  12. Vor sa pună bazele noii SECURITATI.
    Ba mai mult vor sa creeze din nou UZINEXPORT, DUNĂREA etc , unde banii nu erau controlați de Guvern.
    Nu avem nevoie de o noua clona a lui VOICULESCU et co.

  13. SRI, coordonator de activitati culturale, respectiv propaganda fatis

  14. Au facut toate acestea intotdeauna, nimic nou … Acum doar creeaza acoperire legala … vor sa intre in legalitate.

  15. Au deja ,sub acoperire o groaza de imm uri sau alte firme ,ascunse se cunosc de cei in drept ,ca nu s controlate,ex servisuri auto ,spLatorii auto si nu m asmira sa fie si biserici