Home » Anchete » EXCLUSIV Primarul Constanței, Vergil Chițac, suspect într-un dosar DNA privind plăți nelegale pentru spații verzi către o firmă de casă a fostei administrații condusă de Radu Mazăre/ Șeful ANPC, Horia Constantinescu, fost șef în primărie, este suspect în același dosar (surse)

EXCLUSIV Primarul Constanței, Vergil Chițac, suspect într-un dosar DNA privind plăți nelegale pentru spații verzi către o firmă de casă a fostei administrații condusă de Radu Mazăre/ Șeful ANPC, Horia Constantinescu, fost șef în primărie, este suspect în același dosar (surse)

EXCLUSIV Primarul Constanței, Vergil Chițac, suspect într-un dosar DNA privind plăți nelegale pentru spații verzi către o firmă de casă a fostei administrații condusă de Radu Mazăre/ Șeful ANPC, Horia Constantinescu, fost șef în primărie, este suspect în același dosar (surse)
sursa foto: Facebook/ Vergil Chitac
Ascultă articolul

Primarul Constanței, Vergil Chițac, este suspect într-un dosar DNA privind plăți nelegale într-un contract pentru spații verzi, au declarat surse judiciare pentru G4Media.

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, fost șef în Primăria Constanța, este suspect în același dosar.

Chițac și Constantinescu au fost audiați la DNA Constanța în urmă cu o lună.

- articolul continuă mai jos -

Primarul Constanței ar fi plătit nelegal către firma care întreține spațiile verzi din oraș mai multe facturi în afara unui contract. Este vorba de Garden Shop Services, fosta Pomacost, o firmă de casă a fostei administrații conduse de Radu Mazăre, înființată de vărul fostului primar, Basarab Popa.

O informație similară a fost publicată inițial în portalul Constanța.info.

Horia Constantinescu a declarat pentru G4Media că ”nu stăpânește informația” și nu o poate comenta:

  • ”Așa cum mă cunoașteți, nu voi evita sa mă pronunț public, dar la momentul în care voi avea toate informațiile relevante”.

Întrebat dacă nu i-a fost adusă la cunoștintă calitatea de suspect, Horia Constantinescu a declarat:

  • ”Nu am spus asta, ci doar că nu am toate informațiile relevante”, a transmis șeful ANPC pentru G4Media.

Primarul Vergil Chițac nu a răspuns reporterului G4Media până la publicarea acestui articol, nici la mesaj Whatsapp, iar telefonic nu a putut fi contactat pentru că a avut ton de ocupat timp de peste o oră.

sursa foto: Facebook/ Vergil Chitac

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole