Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un judecător activ, care lucrează la o Curte de Ape din țară, a explicat pentru G4Media că există o soluție pentru ca magistrații care vor să participe la „refendumul” anunțat de președintele Nicușor Dan să aibă asigurat secretul participării la consultare și să nu riște represalii din partea celor care actualmente controlează sistemul de Justiție: comunicarea directă între președinte și magistrați.
Discuția cu judecătorul a pornit de la chestionarul online pe care Secția pentru judecători a CSM l-a propus spre completare judecătorilor, imediat după ce a apărut investigația Recorder „Justiție capturată”, chestionar ale cărui rezultate sunt așteptate pentru zilele următoare. De precizat că, potrivit CSM, la acest chestionar judecătorii au avut și opțiunea de a-și anonimiza numele. Din cei 2.583 de judecători care au completat chestionarul (56,5%), mai bine de jumătate, mai exact 1.315, au răspuns anonim.
Am vrut să aflăm detalii despre modul în care s-a derulat consultarea judecătorilor și l-am întrebat pe un judecător activ, care lucrează la nivel de Curte de Apel, dacă el a completat chestionarul. Judecătorul ne-a spus că nu a completat chestionarul și a explicat și de ce.
„Nu l-am completat, nici măcar anonim, pentru că n-am încredere că va rămâne anonim. Noi avem un sistem informatic în care putem intra pe bază de nume de utilizator și parolă. Acest sistem este gestionat de către CSM, serverul este la CSM. Un informatician mi-a explicat că, chiar dacă ai bifat opțiunea de a rămâne anonim, o persoană rău-intenționată care are acces la sistemul informatic poate afla, după numele de utilizator și după parolă, identitatea celui care a vrut să rămână anonim”, a explicat judecătorul, care a solicitat anonimatul spre a nu se expune.
Potrivit judecătorului, dacă scopul mecanismului de consultare propus de președinte este de a câștiga încrederea magistraților și de a le asigura secretul participării la „referendum”, sub nicio formă nu ar trebui utilizat sistemul informatic al CSM. Soluția este o cale de comunicare directă între magistrați și Adminsitrația Prezidențială, prin intermediul e-mailurilor de serviciu personalizate.
„Acum câțiva ani, pentru a se îmbunătăți comunicarea între magistrați, la Ministerul Justiției s-a luat decizia de a se atribui fiecărui judecător o adresă de e-mail de serviciu personalizată, după formatul [email protected]. Baza de date cu aceste adrese de e-mail se află la Ministerul Justiției. Adminsitrația Prezidențială o poate solicita și apoi să trimită formularul de vot fiecărui judecător, pe care acesta, după ce votează, să-l returneze direct Administrației Prezidențiale. E important să ceară această bază de date, pentru că unii magistrați au câte două prenume, alții chiar și două nume de familie, dar adresa de e-mail conține doar câte unul din fiecare. Aici nu trebuie ghicit, trebuie adresa de e-mail exactă. Așa, cred că magistrații vor participa în număr mare, fără inhibiții, la consultare”, ne-a explicat judecătorul.
Există și în cazul procurorilor asemenea adrese de serviciu personalizate, numai că acestea au terminația @mpublic.ro.
Avantajul acestei soluții constă în aceea că vorbim de baze de date oficiale, care certifică faptul că acea adresă de e-mail chiar aparține unui magistrat, astfel încât este prevenit riscul ca în acest proces să se infiltreze persoane neavenite, care nu au calitatea de magistrați, dar care ar încerca să deturneaze scopul acestei consutări.
Președintele Nicușor Dan a decis să inițieze în ianuarie, imediat după sărbători, un referendum în cadrul corpului magistraților cu o singură întrebare: CSM acționează în interes publica sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?
„Dacă magistrații în ansamblu vor spune că CSM acționează în interes public, vom continua discuțiile în legislativ. Dacă în majoritate vor spune că CSM nu reprezintă interesul public, ci interesul breslei, atunci CSM va pleca de urgență”, a precizat președintele Dan.
Mi se pare incredibil ca nu este sesizata evidenta!! Daca majoritatea magistratilor se tem sa participe la acest referendum, nu e clar ca nu e nevoie de referendum ca sa aflam daca CSM e corupta sau nu!? Doh…
Președintele nu are atribuții în modificarea componenței CSM. Unde va pleca CSM și cum?
Legile justiției trebuie modificate urgent de parlament.
Absolut corect. Nu stiu ce asteapta nd de la magistrati, cind doar 10 au avut curaj sa spuna ceva.
Absolut corect. Nu stiu ce asteapta nd de la magistrati, cind doar 10 au avut curaj sa spuna ceva.
Noaptea minții! Cum sa ai încredere în justiție, tu simplu cetățean, dacă judecătorilor le este frică să judece…corect? Daia exista stabor!?
Solutia peopusa de judecator numai anonima nu e. Serverul nu e la CSM dar este la un provider. Asta inseamna ca IT-stul vede oricum continutul oricarui email daca ii se cere asta.
Este la CSM.
chei PGP.