Evghenia Guțul, condamnată și în apel în dosarul finanțării ilegale a oligarhului fugar Ilan Șor / Guvernatoarea pro-rusă a Găgăuziei mai are o cale de atac / De ce e importantă provincia autonomă din Republica Moldova

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Evghenia Guțul a fost condamnată, joi, și de Curtea de Apel Centru, în dosarul finanțării ilegale a oligarhului fugar Ilan Șor, transmit mass-media din Republica Moldova. Judecătorii au menținut astfel decizia anterioară, de pe fond, dată de Judecătoria Chișinău în 5 august 2025, și au respins apelul guvernatoarei Găgăuziei (bașcană).

Guțul se află în pușcărie și a fost condamnată la 7 ani de închisoare, dar mai are o cale de atac, ultima, la Curtea Supremă de la Chișinău. Bașcana pro-rusă a Găgăuziei nu se consideră vinovată de acuzațiile procurorilor, ci ”prizonieră”, a transmis avocatul acesteia, Sergiu Moraru, citat de Europa Liberă Moldova. 

Evghenia Guțul e acuzată de complicitate la finanțarea ilegală a unei formațiuni politice și a unui concurent electoral în perioada 2019-2022, fapte care implică presupusa introducere a unor sume de bani proveniți din grupuri criminale organizate din Rusia, potrivit Deschide.md.

De asemenea, Guțul a fost condamnată și pentru faptul că ar fi coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale fostului Partid „ȘOR”, acceptând finanțarea ilegală a formațiunii în valoare de aproximativ 42,5 milioane de lei.

La una din ședințele Curții de Apel, Guțul a spus că nu a avut tangențe nici cu protestele antiguvernamentale, nici cu campania Marinei Tauber, iar responsabilitățile sale în fostul Partid Șor erau mult mai mici, mai arată Europa Liberă Moldova.

Împreună cu ea, a fost condamnată pentru infracțiuni similare o altă fostă secretară din partidul oligarhului fugar, Svetlana Popan, care, de asemenea, se declară nevinovată. Popan a primit șase ani de închisoare în prima instanță, iar Curtea de Apel Centru i-a menținut pedeapsa.

Jurnaliștii citați mai arată și că, după condamnarea sa în prima instanță, Guțul și-a păstrat funcția de guvernatoare a autonomiei găgăuze, iar Adunarea Populară din Comrat a adoptat o rezoluție în care spune că o consideră „singurul conducător legitim al Găgăuziei”.

Cine sunt găgăuzii

Găgăuzii sunt urmașii turcilor selgiucizi care s-au refugiat în Dobrogea bulgărească începând cu 1236, din cauza conflictelor dintre triburile turcice de la acea vreme.

Odată stabiliți în Bulgaria, au trecut la ortodoxie și au conviețuit fără probleme cu populația autohtonă. Au devenit ceea ce azi numim găgăuzi. 

Peste jumătate de mileniu, la începutul secolului al XIX-lea, Imperiul Țarist ocupă Basarabia (1812) și îi alungă pe tătarii nogai musulmani din sudul regiunii, pe care o recolonizează cu creștin-ortodocși: găgăuzi și bulgari pe care îi ”importă” timp de trei decenii. 

Astăzi, tot ce mai amintește de istoria și identitatea găgăuzilor sunt fântânile din poartă-n poartă, bătute în mozaic sau vopsite în culori vii, și banii trimiși de Ankara pentru investiții în educație. 

Găgăuzia tuturor și a nimănui

Astăzi, Găgăuzia înseamnă trei regiuni sărace cu puțin peste 100.000 de locuitori (Vulcănești, Ceadîr-Lunga și Comrat), puternic ruralizate, acoperite cu viță de vie și dependente de ajutor și finanțări fie de la Chișinău, din UE, Turcia și, mai nou, și România.

Dar găgăuzii au cerut dreptul la autodeterminare, adică vor să se conducă singuri, au votat prin referendum cu un scor covârșitor împotriva UE, în anul anexării Crimeei de către Rusia, și aleg sistematic parlamentari cu discurs anti-România, anti-Occident. 

În perioada interbelică, istoricii consemnau o realitate pe dosul celei de azi: Găgăuzii erau considerați, dimpotrivă, minoritatea care se integrase cel mai bine în noul stat România, învățau cel mai ușor limba, astfel aveau acces foarte rapid la alfabetizare și participau activ la viața cultural-socială a țării. 

Cum a fost posibil virajul? 

S-a întâmplat după căderea URSS, la începutul anilor `90, sub imperiul fricii cultivate de sovietici cum că România ar urma să ocupe Moldova, să o anexeze și să îi confiște independența. 35 de ani mai târziu și sună tot familiar, nu?

Găgăuzii au cerut atunci ca, în cazul în care acest lucru se va întâmpla, regiunea lor să rămână autonomă, de sine stătătoare, iar Parlamentul de la Chișinău, dominat atunci de agrarienii deveniți ulterior satelitul comuniștilor, a acceptat asta începând cu 1995. 

Găgăuzia este astăzi păpușată politic de la Moscova prin marionetele rusești din Moldova, iar lucrul ăsta se vede cel mai bine, din toate regiunile sale, în Comrat, capitala Găgăuziei, ruptă între râvna pentru traiul occidental și sindromul Stockholmului rusesc. Tot aici, presa din Moldova semnala anul trecut că există o cerere tot mai mare din partea părinților de a-și înscrie copiii la școlile cu predare în limba română, pașaportul rapid spre UE.  

Biserica rusă s-a implicat masiv în alegerile din Moldova, la fel cum elementele bisericești și ale religiei au fost uzate până la psihoză de extremiștii pro-ruși în campaniile electorale de anul trecut, din România.  

În 2014, peste 90% din găgăuzi au votat pentru apartenența la Uniunea Vamală Rusia-Bielorusia-Khazahstan și s-au opus vehement aderării la UE, la fel s-au opus și României față de care au o aversiune acerbă pentru că ”vor să le ocupe țara”.

Astăzi, cele mai importante artere rutiere din Găgăuzia sunt reabilitate cu bani europeni, la fel și instituții de învățământ sau spitale. Peste 50 de milioane de euro a investit UE în ultimul deceniu în localitățile găgăuze. Localnicii spun, însă, că UE vrea astfel să ajungă mai aproape de granița cu Rusia.  

Citește și La granița identității. Între găgăuzi (I) – corespondență din Republica Moldova

știre în curs de actualizare