G4Media.ro

Europol: Cum se traduce alcoolemia cu care a fost depistat Cîțu în…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Europol: Cum se traduce alcoolemia cu care a fost depistat Cîțu în SUA, aproximativ 1 litru de tărie sau 5 sticle de vin, sau foarte multe sticle de bere

După ce au apărut informații complete din dosarul penal deschis în SUA pe numele premierului Florin Cîțu, pe vremea când acesta avea 28 de ani, din care reiese că, aflat la volan avea o alcoolemie în sânge de 0,161 (BAC), Sindicatul Europol a ținut să precizeze cum se traduce infracțiunea.

„Cum se traduce alcoolemia de 0,161 (BAC) marcată de Florin Câțu premierul României, la momentul în care a fost prins conducând în SUA:

  aprox 1 litru de tărie (whiskey, vodcă);

sau

– aprox 5 sticle (750 ml) de vin;

sau

– foarte multe sticle de bere (500 ml) băute în multe ore.

Fapta săvârșită de Florin Câțu nu este sub nicio formă o „simplă contravenție”, așa cum a încercat să o prezinte, ci reprezintă o veritabilă infracțiune.

În rest, noi să fim sănătoși, că din beție ne trezim cu toții”, a transmis Sindicatul Europol.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

84 comentarii

  1. O minciună mai mare nu se putea. Niște propagandisti. Dupa o sticlă de whiskey iese minim 0,4 adica limita de dosar penal. 0,161 nu este mai mare 0,400. Este contravenție. Faptul că a fost reținut se explică altfel nu așa. Niște zdrențe.

    • Vezi ca 0.161 inseamna 1.61 la mie. Adica mort de beat. Ai gresit un zero.

    • e greu cu matematica cica daca ai mai multe cifre dupa virgula adica o ,161 esti infinit mai beat decit dupa 0.4 adicatelea te doare capu

    • BAC înseamnă g/100ml. În România se folosește g/L. Citu avea 1,6 adică era beat mort.

    • 1. Catu este doar un USL ist trist.
      2. M alupigus mincinosule!
      3. Sindicatul prostovanilor speciali alupitegus lepre corpute!
      4. https://www.bactrack.com/blogs/expert-center/35040901-how-many-drinks-does-it-take-to-reach-0-08-bac

      Blood alcohol units 0.1% – 300 ml pinot noir si 400 ml bere.
      Fir-ati ai dracului milițieni prosti! Pe ce ca sunteti lepre corupte si proaste mai si insistați
      să arătați lumii ca nu știți sa calculați!

      Din partea mea poate sa plece Catu, am văzut că e doar un usl ist, dar sa văd ca se bagă si jigodiile de milițieni in cacatul asta mă dezgustă complet! Si mai sunt si prosti!

    • Stimabililor, era cam beat, pentru ca in U.S. se raporteaza in procente, deci la 100, nu in promille, ca in Europa, deci pentru intelegerea voastra, mai pipernicita, omul ar fi avut 1,61 la mie, pe ,,rromaneste” ceea ce este foarte mult !

    • Omule, e alta unitate de măsură, nu e cea din România

    • https://www.doctor.info.ro/calculator_alcoolemie.html
      A baut 5 beri de 5% sau 300 ml de burbon de 40%
      Hough!

    • Tu te uiti la g/l, incat articolul scrie despre BAC de 0,161, care este de fapt 1,61 g/l alcool in sange, mult peste limita prevazuta de art. 336 din codul penal. Prin urmare, ar fi fost o infractiune si in Romania.

    • Blood Alcohol Level & Effects on the Body

      0.15%:

      This BAC is very high.

      You will have much less control over your balance

      and voluntary muscles,

      so walking and talking are difficult.

      You may fall and hurt yourself.

      Vomiting may begin.

      https://www.alcohol.org/effects/blood-alcohol-concentration/#effects-of-high-bac-levels

    • Blood Alcohol Level & Effects on the Body

      0.15%:

      This BAC is very high.

      You will have much less control over your balance

      and voluntary muscles,

      so walking and talking are difficult.

      You may fall and hurt yourself.

      Vomiting may begin.

      www[.]alcohol[.]org/effects/blood-alcohol-concentration/#effects-of-high-bac-levels

    • Atentie ca sunt doua moduri de calcul (raportare): 0,400 (ca sa ne raportam la ce este in articol) este din aerul expirat, iar 0,161 ce a avut Catu este din sange! Am citit mai devreme un articol(din 2019) pe site-ul promotor unde scrie ca 0,400 in aerul expirat este echivalentul lui 0,800 in sange, deci 0,161 in sange inseamna 0,0805 in aerul expirat.

    • Bai puistilor problema este ca OMUL A MINTIT, ,nu ca a baut!!!

      Nu mai fiti prosti pe gratis

  2. Nu cred ca poate el sa bea un litru de tarie,nici nu se mai scoala de jos,afara de faptul ca le-a baut in foarte multe ore si atunci dispare treptat alcolemia.Dar a gresit ca n-a spus aici nimic,ca s-a declarat nevinovat in SUA si apoi s-a rasgandit si ca prezinta acum toata tarasenia ca pe un fapt banal,in loc sa-si puna cenusa in cap.Si dupa ultimele lui actiuni,asta e omul,un dubios,ranchiunos si pricinos.Demisia s-ar inpune..

  3. Nu recunosc nici in fața marii adunări naționale ..
    Hîc …

  4. Ce betiv! Daca nu-l prindea politia murea inecat in propria boratura.

  5. A urcat la volan cu 5 sticle la bord?:)))
    Demisia

  6. Astia de la ruropol s-au cam facut de cacao la treaba asta. Cu google in 3 secunde gasesti un BAC calculator. Ca sa ajunga la o alcoolemie de 0,161, Catu trebuia sa bea o sticla de 1l de vin, nu de whisky. Dar, nah pentru unii e greu sa faca niste calcule

  7. 0.161 BAC inseamna 1.61 g/l alcool in aer respirat! adica de 4 ORI MAI MULT decat pragul de infractiune. Sunt convins ca era mut si nu se putea tine pe picioare. Uitati aici: http://www.mecinca.net/ALCOHOLIMETROS_Alcosim/BAC%20BrAC%20conversion%20table%5B1%5D.pdf

  8. Si eu cand eram mic am consumat mai multe sticle de bere in mai multe ore . Ce sa fac sa imi dau demisia ?
    P.S. Eu sunt somer

    • Alex…ești profund!!! 🤭🤕🤣
      Ai rămas așa de atunci?! 🤭🥴🥴
      Postarea ta ( și a altora!) ne ajută sa înțelegem nivelul ăluia care a scris articolul….Chiar…ești chiar tu Octav, bețivan din copilărie?! 🤕🤭🤣

    • Io’ zic să-ți cauți de munca. Iar mai apoi, dacă nu îți place, da-ti demisia. Cât despre alcool, mai ușor nene că faci riduri… Sincer, nu am nici o problema că PM Câțu s-a făcut muci acu’ 20 de ani, să fim serioși! A greșit, a plătit, s-a reabilitat, să fie sănătos! Problema e că până a fost dezvăluită povestea, am avut o breșă de securitate cat China, am avut un Premier santajabil! Problema e că a mințit și ne minte în continuare, amice!!! Problema e că se comportă ca un nenorocit de pesedist, pretinzând în același timp că e „suflu’ nou”…

  9. cantitatile sint inca o dovada ca totul este o exagerare dar cea mai clara dovada este chiar condamnarea Pentru cei care nu cunosc sua sa stie ca la o asemenea alcoolmie era arestat pentru ani nu doua zile iar daca ar fi fost vorba si de drog asa cum a inventat presa psd ar fi fost si acum la puscarie Totul e o facatura ieftina preluata si rostogolita de ziaristi roboti fara discernamint la care destui neavizati au pus botul si se tavalesc de indignare Daca psd care face legi nu stie diferenta dintre o arestare contraventionala si o condamnare penala Fuguta la iasi sa va scoleasca seful de la drept

    • te-ai prins . omul nu are nici o problema . are toate drepturile nestirbite . bat unii cimpul la greu

  10. Din Codul Rutier autohton: „Dacă, în schimb, alcoolemia depistată depășește 0.4g/l alcool pur în aerul expirat (cel puțin 0,8 g/l alcool pur în sânge) se consideră infracțiune și pedeapsa poate fie amendă penală fie închisoare de la unul la cinci ani.”
    Lui Citu i s-ar fi intocmit dosar penal in Romania?

  11. Duceți-vă mă cu mizeriile voastre de două copeici de aici! O „alcoolemie în sânge de 0,161” nu va echivala în viața voastră „aprox 1 litru de tărie (whiskey, vodcă)”. La 1 litru de whiskey sau vodka, dacă ești un om normal, nu poți să vorbești, nu poți să te ridici de la masă. Hai sictir de-aici cu propaganda voastră jegoasa de aici! Nu-i exclus ca actualul premier să fi deranjat niște oengeuri lgebetist/sorosiste, ca altă explicație nu există. 😀

  12. Ba tradatorilor nu va e rusine,e plina politica romaneasca si Romania de iubitori de bastârkā,chiar nu puteti avea un pic de suflet si Sustinere colegiala pentru un fost student cu rezistenta la bautura ,mandria bautorilor de tarii ajuns in varful statului,pai Cand veti mai avea asemenea onoare

  13. Incepe sa imi para rau de G4. Au inceput sa preia tot felul de stiri false fara o minima de verificare. Gasiti foarte usor tabelul de echivalenta BAC…daca ai o minima minte…ai sanse mari sa-l intelegi…doar e facut pt americanul de rand…dar na…nevoia de senzational e mare…G4…atentie la personal…ca incepe sa mearga pe aratura.

  14. https://www.doctor.info.ro/calculator_alcoolemie.html
    A baut 5 beri de 5% sau 300 ml de burbon de 40%
    Hough!

  15. Gogonată…
    Mai tăiați copii…nerușinarea nu are limite!
    🤕🤭🤣🥴
    – 5 sticle de vin… alooo, e greu sa bei și atâta apă🥴

  16. Nu mai înțelege omul nimic! Informațiile despre alcoolemie spun: Exemplu calcul: Pentru o bere de 500 mL cu 5% alcoolemie, la o greutate de 80 kg, pentru un barbat, vom avea A = 5%*500 = 25, iar C = (25 / 80) * ,7 = 0,22 in aerul expirat. Până la urmă, 0,161 este mai mare decât 0,22? Sau se încearcă manipularea cititorilor? Sau la americani se măsoară altfel alcoolemia?

  17. Bă da ce pretențioși v-ați făcut, Petrov a condus beat 10 ani și a deranjat pe nimeni

    • Chiar, sa-l intrebam pe Campionul Mondial la proba de pahar-viteza! Sau mai bine s-o intrebam pe Nuti, ce concentratie a simtit sub limba…

  18. Pe mainile tremurand de „substante” ale lu’ cacitzu de la gorji ai lasat iohannise tara asta? Mare patriot esti bai si tu! Jigodiilor!

  19. Cei care sunt practicieni in domeniul dreptului penal cunosc ca legea penală are o limita de aplicare in spațiu, potrivit principiului teritorialității … adică e o aberației asocierea tipului de fapta sancționată de legislația SUA cu cea sancționată de legea romană.
    Deci încercările unor jurnaliști și juriști de tv de a spune ca premierul a comis o fapta penală in SUA care e sancționată tot ca fapta penală si in România este o tâmpenie pentru ca nicio autoritate americană nu a confirmat ca sanctiunea primită de Câțu e o sancțiune penală.
    In plus, chiar dacă ar fi fapta penală si după legea americană, principiul teritorialității aplicării legii penale romane mai înseamnă su ca fapta penală trebuie sa se fi comis pe teritoriul României pentru a fi luată in considerare ca o condiție pentru îndeplinirea unei funcții in guvern, pentru ca răspundere juridică pentru o infracțiune comisa in străinătate nu se sancționează după legea romană, ci după legea țării unde s-a comis. Ori “record”-ul din SUA nu poate fi luat in considerate drept cazier in România.
    Deci, indiferent dacă Citu ar fi infractor in SUA el poate ocupa funcție publica in România, pentru ca legea penală americană nu poate fi extinsă ca efecte pe teritoriul României, iar legea penală romană nu poate fi aplicată pentru fapta comisa in afara țării de cetățeanul roman.
    Mai e ceva: legea răspunderii ministeriale a instituit condiții pentru persoana desemnată intr-o funcție ministeriala de a nu fi condamnata penal ulterior momentului sancționarii lui Câțu in SUA. Prin urmare, ar fi un caz in care legea romană ar retroactiva cu privire la efectele juridice produse de o sancțiune aplicată după omlete straina, iar cum dezbaterea publica asociază caracterulnpenal al sancțiunii aplicată dlui Câțu s-ar pune problema principiului “mitior lex” (legea mai favorabilă).

    PS
    Dacă Câțu are dreptate si autoritățile SUA confirma ca fapta comisa area gravitatea unei contravenții după legea romană?
    Ar avea dreptul Câțu sa ceara daune pentru linșajul mediatic comis împotriva lui cu scopul evident de a se înceta mandatele actualului cabinet, fiind cunoscut ca o demisie sau o demitere a premierului înseamnă si încetarea mandatelor miniștrilor cabinetului?

  20. Catu a avut 0.161 iar limita admisa e de 0.08 , adica a avut dublu. Sa inteleg ca in Iowa poti sa bei 500 ml whisky , sau 2.5 sticle de vin sau mai multe beri si sa te urci la volan ? Dupa mintosii de la Europol asa e.

  21. Beat turta, betivan mare Zombilica asta!
    „Ochii injectati si umezi”… va imaginati cum arata… sperietoare la volan…
    Zombilica, unde te-ai ascuns, ti-a disparut glasul si tie si „echipei castigatoare”!!!!
    Azi, dupa aparitia pe MEDIAFAX a Documentului ORIGINAL cu Dosarul penal al Premierului Zombilica, TOATA „echipa castigatoare” s-a dat la fund, de unde pana ieri alaltaieri erau peste tot: pe Facebook, la TV(Rares Bogdan, ai disparut fanfaronule!!), Alina Gorghiu marea sustinatoare(cea care a dus PNL la dezastru electoral in 2016!!), TOTI „castigatorii” in frunte cu Zombilica au disparut din spatiul public!
    De la Cotroceni nici un cuvintel, acum asteapta TOTI sa treaca cateva zile, pe model Dragnea: Dragnea „disparea” cateva zile cand „ex[ploda” ceva in PSD!
    Zombie, esti terminat, ti-am spus ca vom scapa de tine, jubilam!!!!
    Astept cu interes balmajelile prezidentului Johannis, cred ca echipe puternice muncesc strofocandu-se sa-i gaseasca Prezidentului vorbe mestesugite pentru a le „raspunde” Romanilor pe subiectul „Citu premier penal”!!!
    Devine palpitant!

  22. Opa, vacaroiu 2. Demisia urgent

  23. Băi nene, a prezentat cineva în presă vreun document original din așa zisul dosar penal al lui Câțu? Acolo ar trebui sa se supună clar care a fost, concret, fapta, care e încadrarea ei, care e pedeapsa aplicată. Fără să vezi efectiv dosarul, vorbim discuții!

  24. Citind comentariile , de la „eroii” ăștia de la Europol și până la cele de aici din articol îți dai seama că toți sunt specialiști. De aia la noi totdeauna se „încheie totul ca-n gară” adică fiecare crede ce pricepe ( ce vrea).

    • Nu se inchide nimic.S-a depus plangere penala pentru fals in declaratii – la momentul investirii sale în funcţia de ministru, a declarat in scris faptul că îndeplineşte condiţiile pentru a avea calitatea ORNISS. În momentul în care a semnat acea declaraţie, în mod evident a încălcat dispoziţiile legale la care a făcut referire şi a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii.

    • Dar avem și o certitudine, Cîțu minte cum respiră ! Puie Mîțu ?

  25. Dar avem și o certitudine, Cîțu minte cum respiră ! Puie Mîțu ?

    • Eu cred că de fapt nici nu a băut a fost la dentist și înainte să îi pună materialul de plombă în măsea a degresat doctorul cavitatea cu alcool de 90 de grade ( acum ar trebui dentistul să fie cercetat de unde a procurat alcoolul sa nu fi ajuns pe axa Serbia-Severin-smerica)🤣🤣🤣🤣🤣
      Iar Citu fiind un amarat de student sărac căminist înainte de asta mâncase o salată de lăptucă, că nu își permitea ceva proteina animală ( burgher), și atunci tot alcoolul ăla de pe buleta de vata a dentistului nu a putut fi metabolizat de ficatul tânărului că nu avea săracul decât apă în el ( doar stiim cu toții că alcoolul e liposolubil adică se metabolizează in lipide” grăsimi ” nu hidrosolubil, să se metabolizeze in ” apă ” din salată.
      Iar de când e premier să știți că are pupilele dilatate deoarece face consult oftalmologic odată la 2 zile că stă mult cu ochii în calculator, ia oftalmologul îi tot picură niste atropină 🤣🤣🤣😭

    • Greșit!
      Nu se spune „Puie Mîțu”.
      Se spune „Cuie Mîțu”

  26. Eu trăiesc în America. 0.08 e limita acceptată, deci Cîțu a avut dublu. Nu mare lucru.

    • Misdemeanor vs felony
      Contraventional vs penal.

      Europol ar trebui sa-si vada de bataile date de militieni romanilor si sa comenteze pe marginea lor, la matematica si biologie sunt muci.
      Auzi, o sticla de tarie bauta in multe ore.. pai daca a baut 5 sticle de tarie in 120 de ore, tot rezultatul ala e. Un litru de vin tare(14+), in 2 ore te duce la 1.6 in sange. Si 1.6 in sange in 11 ore te duce la cat? ZERO!
      Militieni.

  27. Misdemeanor vs felony
    Contraventional vs penal.

    Europol ar trebui sa-si vada de bataile date de militieni romanilor si sa comenteze pe marginea lor, la matematica si biologie sunt muci.
    Auzi, o sticla de tarie bauta in multe ore.. pai daca a baut 5 sticle de tarie in 120 de ore, tot rezultatul ala e. Un litru de vin tare(14+), in 2 ore te duce la 1.6 in sange. Si 1.6 in sange in 11 ore te duce la cat? ZERO!
    Militieni.

  28. Cat de greu ea fost sa vezi in cateva luni ca acest domn Citu e iresponsabil? Cititi-i declaratiile care mai de care mai aiuritoare si va lamuriti, daaca nu v-ati edificat inca. Asemenea indivzi sunt periculos pt ca n-au capacitatea sa inteleaga unde e limita in ceea ce fac. Ei n-au notiunea de limita.

  29. Câțu noi te iubim, pe PSD noi nu-i dorim. Așa că ciocul mic toate maimuțele spălate pe creier. Nu ne pasă ce a făcut Câțu acum 21 de ani, ci ce va face acum. Adică fix să ne scape de PSD. Pentru asta noi te iubim!!

  30. sa consumi echivalentul unei sticle de tarie, si aia la litru, si apoi sa te mai poti misca – d-apai sa conduci mai mult de un metru pana in primul zid/sanț – pai asta cere experienta serioasa. de bețiv notoriu… anume de moldovean sadea.

    (nu va agitati, vorbesc in cunostiinta de cauza.)

  31. Câțu = pușcărie ,asta e prim ministrul guvernului”MEU”. A “studiat” in SUA de sa rupt tot.Mincinoși ordinari ( kwj,batistuta Bogdan ,Alina Gorghiu ,pnl).noua politica,toți sunt la fel.

  32. Din dosarul de pe net rezulta ca politia americana la oprit pentru ca mergea cand pe dreapta cand pe stanga cu viteza fluctuanta intre 35/65 km/ora.
    Tot acolo scrie ca el a fost condamnat la 2 zile puscarie dupa intelegerea cu judecatorul.
    Facuse 2 zile preventiv sai treaca ce consumase deci sau scazut si a scapat practic cu o amenda.

    Minciunile ca bause o bere/ca a facut arest preventiv ca asa i sa sculat la serif si nu era judecatoru, ca era weekend sunt niste minciuni de 2 lei de la trolli de serviciu.
    Un penal e drept era cam tanar si cam necopt la 30 de ani, si a fost acu 20 de ani dar saracutu era nepatat ca lacrima pana ieri azi e un fost betiv prins pe drumurile publice.
    Ca sa reabilitat prin trecerea timpului asa o fi dar moral mai corespunde oare?
    Desigur depinde din ce tabara privesti.
    De Negoita ala, criminal in serie nimic nici o stire tovarase?

    • 1. Pentru contravenţie nu se dispune condamnarea la închisoare.
      2. Pentru o bere nu se dă închisoare.
      3. La 30 de ani nu mai eşti chiar aşa tânăr ca la 18.
      4. Dacă de la o singură bere conduci maşina in zig-zag, inseamnă că şi femeile, bătrânii şi copiii sunt mai bărbaţi decât tine 😂😂😂😂😂

  33. In noaptea de 3 Decembrie, se arată în dosar, Câțu a fost oprit deoarece conducea automobilul când pe o parte când pe cealaltă a drumului. Era muci!!! Citiți dosarul…

  34. Conducerea autovehicolului în stare de ebrietate este un vechi obicei securist inspirat de invidia pentru nomenclatură. Înainte de 1989 doar Nicuşor Ceauşescu sau Serghei Mizil aveau gradele necesare. Pe vremea aia cine scăpa nepedepsit beat la volan ERA CINEVA!

    Aşa cum animalele îşi marchează teritoriul, aşa şi beizadelele de miliţieni, securişti, magistraţi îşi măsoară sculele beţi la volan… După 1989 au ajuns până şi rahaţii cu ochi să se creadă ceauşeşti. Te ştiai cu cine trebuia, dădeai un telefon, o şpăguţă – se rezolva. Iar în Oltenistanul natal al securistului Kâtzu, telefoanele la miliţieni fac parte din natura umană. Ce a făcut Kâtzu în SUA, a mai făcut în Oltenistan de zeci de ori. Doar e ditamai ciocoiul, e moşier, e bazat, are spatele asigurat! El nu mănâncă pâine! De ce să nu se comporte ca un boier din când în când? În America era atât de beat, încât credea că dă un telefon şi il scapă pilele lui din IPJ Vâlcea…

  35. Tot n-a plecat toxicomanul?!

  36. 1,61 la mie
    Adică mort de beat.
    2 zile de închisoare si acceptarea urmarii unui program de dezintoxicare.
    Plus 1300 dolari amendă
    Intersant 1300 dolari in 2001. Cam atât era o garsonieră in Romania.

    Acum stim de ce nu ,,mănâncă pâine”
    Nu mai are loc pt. alcool.

    Cel mai interesant este cum aplaudacii partidului inventează scuze penibile si ne explică cât suntem de proști si nu înțelegem legislatia si calcule de transformare din la sută, in la mie.

    Consilierii lui pește… ar trebui sa ii spuneti sa isi ceară scuze. Atât.

  37. Nu o sa aflam niciodata ce a baut Citu, dar stim cu totii ca nu a fost vorba de spirt trecut prin paine.
    Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi rasuna in cap de cateva zile, melodia aia cu :
    „Eu sunt regele soselelor! /Sunt tare dus cu pluta, / Dar mai pot s-ajung la mal. /Diminetile eu zbor de la club / Cu 200 la ora, beat in ultimul hal.”
    Cu o mica exceptie. Citu nu poate sa mai ajunga la mal. Nu conteaza cat a baut, nu conteaza nici ca a mintit in privinta asta. Nu poate, pentru ca este slab ca om politic. Povestea asta, se va termina invariabil cu „suferind in mod regal, trag un fum si beau oricum o sticla whisky de amar.”

    Altceva mi se pare mult mai interesant. Raspunsul lui Citu, atunci cand a fost intrebat. S-a vazut diferenta fata de raspunsul spontan dat la intrebarea despre paine. De aceasta data, Citu a dat un raspuns exersat, aproape cel mai coerent raspuns pe care putea sa il ofere, la o intrebare pe care se astepta sa o primeasca demult. Un raspuns pe care cineva l-a invatat sa il dea.

  38. Echipa naţională de alcoolişti a României:

    1. Portar: Discotecarul Teodorovici, că a trecut porţile tuturor bodegilor şi tractirurilor.

    2. Fundaş dreapta: Generalul Penismen Ilie Năstase. A driblat nu ştiu câte căsătorii şi numai un individ beat sau smintit poate să umble în uniformă de general prin toate cluburile de drogălăi. Plus scandaluri cu poliţia sau declaraţii de dement.

    3. Fundaş stânga: Ludovic Orban, că se pricepe la buşituri cu maşina şi tot timpul e binedispus.

    4. Fundaş central: Colonelul Tudose, că e mare, dă la gioale şi nu ştie să înscrie. Toată viaţa lui a fost ţuţărul altora.

    6. Fundaş central: Tovarăşa Batoză Şoşoacă – doar nu credeaţi că delirul ăla se face pe stomacul gol şi creierii lucizi.

    5. Mijlocaş: Nicolae Votcăroiu, pentru că are maturitatea şi răbdarea necesare. Pentru el băutura nu mai are niciun secret..

    8. Mijlocaş: Cristian Boureanu, atacă poliţişti, aleargă ospătari, bate femei şi cine ştie ce mai face la băutură.

    7. Mijlocaş ofensiv: Florin Câţu, care a câştigat de unul singur toate trofeele posibile şi imposibile. Desigur, în declaraţii făcute la băutură…

    10. Mijlocaş ofensiv: Căpitanul de cursă lungă Petrov, care nu mai are nevoie de nici o prezentare.. Ăsta bea şi în somn.

    11. Atacant: Generalul Gaby Oprea, care avea nevoie de limuzină cu şofer din cauze cu multe „grade” în aerul respirat. Plus că numai un individ făcut la băutură poate avea o asemenea privire de bovină matoală. Deşi e analfabet, a driblat toate funcţiile din stat.

    9. Atacant: SURPRIZA SURPRIZELOR! TÂNĂRA SPERANŢĂ VEŞNIC TÂNĂRĂ! Nea Nelu Ilici Iliescu în persoană! Doar nu credeaţi că facultatea la ruşi poate fi absolvită de orice papă-lapte. Acolo, cine nu bea 2 sticle de vodcă la micul dejun e automat spion şi ajunge in Siberia. Nea Nelu a ajuns în fruntea ţării. Voi de unde credeaţi că vine zâmbetul acela permanent??

    Ne aflăm noi pe ultimele locuri la nivel de trai, alfabetizare, civilizaţie, dar la băutură suntem campioni!

    • Şi antrenor: Ciobanul cu 2 clase jijii, care numai într-o ţară de beţivi şi reduşi mintal, putea să ajungă ce a ajuns. Jiji e atât de zdruncinat, incât nu îţi dai seama dacă e beat non-stop sau aşa e el de tot timpul.

      CAMPIONII LA BEŢIE ŞI NEGHIOBIE!

      🏆

      Şi o concluzie pentru toţi suporterii beţivi, beţivani, drogaţi şi alcoolişti.

      PROBLEMA ESTE CĂ AL DOILEA OM ÎN STAT A ACCEPTAT POSIBILA URMARE DE A UCIDE PE CINEVA, URCÂNDU-SE BEAT MORT LA VOLAN!

      CEEA CE ÎL FACE UN IDIOT-SADEA!

      UN INCONŞTIENT.

      ŞI UN DEMENT, CĂ INSISTĂ CU TUPEUL ÎN LOC SĂ ÎŞI DEA DEMISIA ŞI SĂ PLECE NAIBII ÎN VAMA VECHE!

      LASĂ-NE!

      GOLANII ŞI BEŢIVANII DIN POLITICĂ AŢI RUINAT ŢARA!

  39. Aplaudacii săriți peste ordinul de la partid si calculați singuri poate reveniți la realitate.

    https://www.calculator.net/bac-calculator.html

    Nu contează că au trecut 20 de ani, ci faptul ca el a mințit privind trecutul PENAL.
    Raportat la legile românești.

    Așa orice român care comite infractiuni in alta țară poate spune că :
    Eu nu am încalcat nicio lege in România, nu sunt penal.

  40. Ce natie de opincari pr0sti suntem !!!!

    In loc sa ne deranjeze minciuna noi comentam pe baza concentratiei de alcool!!!!! Halucinant!!!

    Opincari betivi:)))

    Ne meritam soarta!

  41. Este Catzu penal? Desigur. Dar Iohannis o să-l țină in continuare fiindca este berbec si nu stie sa dea inapoi. Sa-i vedem pe cei de la Usr cu o sa mai facă referendumul Fara Penali pentru care au strans semnaturi.

  42. Nu am o problemma ca este penal , asa erau si pesedistii dar am o problema ca a declarat fals ca nu a fost judecat si asta insemna ca a fost santajat de la bun inceput si asa va continua sa ramana . Prin el suntem toti romanii santajati .

  43. Exista state, indeosebi in America de sud si centrala, in care, in care poate prostitutia cu minore este legala (dar in romania este fapta infractionala- pedofilie ) . Daca un demnitar in functie actuala, ar fi savarsit o astfel de fapta acum 25 -30 ani, poate si viol, dar in alta tara, pt care a suportat consecintele la acea vreme, dar acum este prescrisa, si nu are cazier in romania , avand toate drepturile, mai este vreo problema pt a ocupa orice functie sa a fi ales ?
    Ar trebui ca nimeni sa nu se mai lege de trecutul infractional sau contraventional prescris al vreunei persoane .
    Mai este vreo problema pt vreun demnitar privind o infractiune prescrisa, pt care a fost condamnat in trecut ?
    Mai este nevoie de moralitate si condescendenta pt functii publice ?
    As vrea sa amintesc un citat din romanul scris de Eugene Sue ,, Misterele Parisului ”, in care la o executie in piata publica, gloata striga ,, Jos cu oamenii cinstiti . Traiasca hotii si vagabonzii „

  44. Zicea unu isus ceva de o piatra si ceva de fara prihana. Eu nu prea ma pricep da vad ca va pricepeti voi…

  45. !Pyxy

    ati putea indica pagina din cartea lui Sue cu citatul in cauza, parerea mea este ca l-ati dat dupa ureche!

    dar, ma rog….

    pe fond se vede ca nu ati citit prea multe carti….atunci cand legea era facuta de rege, incalcarea ei era vazuta de rege ca un atac si la propria persoana, de aici violenta in executie

    multa vreme s-a crezut ca executiile publice vor speria oamenii pentru a nu mai incalca legea, in realitate ele au coalizat multimile cu cel care urma sa fie omorat si in subtext, daca pot spune asa, coalizarea viza puterea…

    pe scurt, nici o asemanare cu cazul nostru….Domnul Catu a incalcat legea aia dedusa din referendum, anume fara penali in functii publice! in acest caz legea este facuta de *popor*, prin alesii sai!

  46. ORICUM ARE FAȚĂ DE ALCOHOOLLLLL

  47. La cata scoala si ce functii a avut omul asta a facut si el o gresesla. La 28 de ani.
    Mai bine prost dar neprihanit.
    Sunt curios cati dintre noi, cei care comentam avem pregatirea lui.
    Si cati dintre noi daca maine am putea sa fim prim ministru, am spune: “imi pare rau, m-a prins politia beat acum 10 ani”.
    Hai sa fim seriosi.

  48. Multi aici…multi si prosti! Ori neam prost si inconstient, ori slugi si sclavi lingai, postaci platiti sa intervina la orice “clatinare” sau “denigrare” a stapanului!
    Pana la urna mi-e mai greata si scarba de voi, nemernicii, decat de el!
    Daca voi ati cadea intamplator intr-o latrina, toti rahatii s-ar revolta si ar iesi afara!
    Sunteti scursurile societatii romanesti! Nu din cauza politicienilor corupti platim de mai bine de 30 de ani incoace, ci din cauza voastra, a lingailor si sclavilor lor!
    Rusine sa va fie! Tradatori!!!

  49. Nici nu si-ar fi imaginat vreodata Caragiale, ca cetateanul turmentat va ajunge premier!