Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Euronews România organizează prima dezbatere electorală din turul al doilea al alegerilor prezidențiale, între George Simion și Nicușor Dan. Evenimentul va avea loc joi, 8 mai, de la ora 20:00, în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB), un loc emblematic al
educației și al valorilor academice, se arată într-un comunicat de presă al postului de televiziune.
Cei doi candidați se vor confrunta față în față, într-un format moderat de jurnaliștii Euronews România, Andra Miron Diaconescu – redactor-șef și Monica Mihai. Lor li se vor alătura și alți colegi din redacție care vor adresa întrebări pe cele mai importante teme ale momentului: politică externă (raportarea României la NATO, Uniunea Europeană, Statele Unite, Rusia și Ucraina), economie, dezvoltare durabilă și lupta împotriva corupției.
Candidații vor răspunde întrebărilor jurnaliștilor, dar își vor adresa și întrebări unul altuia, într-un dialog direct, pe subiectele care contează pentru viitorul României.
Intervențiile fiecărui candidat vor fi cronometrate, pentru a asigura echitatea și echilibrul confruntării, se mai arată în comunicat.