Home » Sportz » EURO 2025 U21: România cedează în fața Spaniei, scor 1-2, după ce a condus 84 de minute

EURO 2025 U21: România cedează în fața Spaniei, scor 1-2, după ce a condus 84 de minute

EURO 2025 U21: România cedează în fața Spaniei, scor 1-2, după ce a condus 84 de minute
Sursa foto: frf.ro
Ascultă articolul

Echipa națională de fotbal U21 a României a cedat, sâmbătă, în fața selecționatei Spaniei, scor 1-2, în al doilea meci din grupa A a Campionatului European 2025 din Slovacia, după ce a condus 84 de minute cu 1-0.

Prima repriză a început excelent pentru naționala României de tineret. Atacantul Louis Munteanu a înscris un eurogol, după doar patru minute scurse din joc.

- articolul continuă mai jos -

Spania nu a reușit să dea o replică rapidă, iar tot tricolorii au fost mai aproape de gol, prin Rareș Ilie care a trimis aproape de bară din apropierea porții. Mateo Joseph a fost aproape să egaleze pentru echipa sa, dar Ilie a respins balonul trimis de atacantul iberic de pe linia porții.

Spania a ratat un penalty, în minutul 26, prin același Mateo Joseph, iar Pubill a lovit bara în minutul 31. România a scăpat de pericol și reușea să intre la cabine cu un avantaj nesperat.

A doua repriză s-a desfășurat asemănător, cu România retrasă în defensivă după reușita lui Munteanu, așteptând contrele, și cu Spania în controlul posesiei, încercând să-și fructifice ocaziile.

Selecționata antrenată de Daniel Pancu a fost aproape să-și dubleze avantajul în două momente ale reprizei secunde – Perianu și Ilie au ratat o dublă ocazie monumentală (min. 62), în timp ce Grameni a tras din careu puțin pe lângă stâlpul porții apărate de Iturbe (min. 79).

A urmat un final de coșmar pentru naționala României. Înlocuitorul lui Munteanu, Vladislav Blănuță, a văzut cartonașul roșu în minutul 84, după ce a intrat cu talpa înainte pe piciorul lui Mosquera la jumătatea terenului, iar Mikel Jauregizar egala cu o altă execuție de efect – un șut foarte bine plasat de la mare distanță, care l-a lăsat neputincios pe Sava. Trei minute mai târziu, Roberto Fernandez stabilea scorul final al partidei, după ce a deviat o minge centrată în poartă.

Astfel, selecționata de tineret a României pierde al doilea meci din această campanie de EURO 2025 și rămâne cu șanse foarte mici de calificare în faza următoare a competiției.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole