Home » Articole » Eugen Tomac: ”Rusia a fost transformată în Gulag” / ”Rusia este complet izolată de lumea liberă, cetățenii săi nu au voie să spună public că în Ucraina este război”

Eugen Tomac: ”Rusia a fost transformată în Gulag” / ”Rusia este complet izolată de lumea liberă, cetățenii săi nu au voie să spună public că în Ucraina este război”

Eugen Tomac: ”Rusia a fost transformată în Gulag” / ”Rusia este complet izolată de lumea liberă, cetățenii săi nu au voie să spună public că în Ucraina este război”
sursa foto: PMP
Ascultă articolul

Președintele PMP, Eugen Tomac, scrie într-o postare pe pagina sa de Facebook că Rusia a devenit ea însăși un gulag, amintind de lagărele sovietice de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

”Rusia a fost transformată în Gulag. Putin și lacheii din jurul său, inspirați de scenarii militare sovietice, au crezut că pot ocupa Ucraina în 48 de ore. Nu au luat în calcul niciodată eșecul acestei “operațiuni militare speciale”.  Odată cu eșuarea planului diabolic, au început să se resimtă instant efectele sancțiunilor fără precedent”, scrie Tomac.

- articolul continuă mai jos -

Politicianul spune că sancțiunile aplicate Rusiei de către Occident și izolarea față de lumea liberă, se vor răsfrânge asupra populației care va fi practic închisă ca într-un lagăr.

”Rusia nu mai poate scoate bani și nici primi din afara sa. Decuplarea de la sistemul SWIFT a paralizat economia rusă printr-un click. Rusia nu-și poate folosi nici rezervele sale valutare constând în 630 miliarde de dolari.

Marile companii occidentale care investiseră în Rusia și-au sistat activitatea, asta însemnând concedieri masive și prăbușirea fulger a economiei.

Putin a închis și toate instituțiile media care activau neîntrerupt în Rusia de 30 de ani. Postul de radio  “Ecoul Moscovei” fiind una dintre cele mai populare entități media rusești a fost desființată, la fel și alte cincisprezece instituții de presă, televiziuni, radiouri sau publicații care au spus că invadarea Ucrainei este o agresiune și ceea ce se întâmplă acolo război, nu operațiune militară cum a cerut Kremlinul.

La această oră, practic Rusia este complet izolată de lumea liberă, cetățenii săi nu au voie să spună public că în Ucraina este război pentru că riscă să fie condamnați la 15 ani de închisoare.

Pe acest fundal al prăbușirii economice și lichidării definitive a libertății de exprimare, practic Rusia s-a transformat peste noapte într-un mare Gulag.

Oare până când?”, se întreabă Tomac.

Sursa foto: PMP

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole