Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lozinci precum ”Libertate”, ”Jos comunismul” s-au auzit, din nou, pe străzile din Timişoara, vineri seară, acolo unde în urmă cu 33 de ani timişorenii s-au jertfit pentru libertate, în timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Suporterii echipei de fotbal au purtat steaguri tricolore decupate la mijloc, precum cele folosite în Decembrie 1989, dar şi pancarte în timpul unui marş în care au cinstit memoria eroilor Revoluţiei, informează News.ro.
Tinerii au strigat lozinci precum: ”Libertate te iubim, ori învingem, ori murim”, ”Păcat, păcat de sângele vărsat”, ”Jos comunismul”, ”Cinste lor, cinte lor eroilor”, ”Iliescu vinovat pentru sângele vărsat”, ”Libertate” sau ”Să se ştie în toată ţara, noi susţinem Punctul 8 de la Timişoara”.
Prima oprire a suporterlor a fost la Catedrala Mitropolitană unde au depus candele în memoria eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989. Apoi şi-au continuat drumul până în faţa Operei unde au păstrat un moment de reculegere, au aprins torţe şi au strigat lozinci.
Drumul a continuat până la Cimitirul Eroilor, unde suporterii s-au recules în locul în care martirii îşi dorm somnul de veci. Ei au dpus şi o corană de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei de la Timişoara şi au aprins lumnări.
Apoi au mers și la CLĂDIREA MEMORIALUL COMUNIȘTILOR DIN TIMIȘOARA IAR IN CONTINUARE AU MERS PE STRĂZILE MUNICIPIULUI TIMIȘOARA
DAȚI ȘTIREA COMPLETĂ NU ASCUNDEȚI ADEVĂRUL CĂ VĂ VĂD OAMENI DIN ÎNTREGA PLANETĂ
CE CREDEȚI CĂ OAMENII NU AFLĂ ADEVĂRUL IN TOATE STATE LUMII ACUM..ASA CUM IN CHINA COMUNISTĂ GUVERNUL CHINEZ COMUNIST TERORIST TREMURĂ DE FRICĂ IN FAȚA ÎNTREGI SOCIETĂȚI DIN CHINA CARE SPUNE CLAR JOS DICTATORUL CHINEZ COMUNIST ATEEU XI JIMPING AȘA VEȚI VEDEA IN FIECARE NAȚIUNE DIN LUMEA ÎNTREAGĂ…
SUNTEM CU OCHII PESTE TOT
Nu mai pot comuniștii de frica poporului.
Acei ciini care doar latra
Acei ciini care doar latea
pe cand un jaf de magazine ca in 1989? ceva frumos, la standarde occidentale, gen BLM?
Ei evocau acele momente sau se adresau conducerii actuale ?! Pentru mine si varianta doi e viabila….