Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Rusia a tras, duminică, o rachetă de croazieră „la o înălțime critică” deasupra centralei nucleare din sudul Ucrainei, a declarat operatorul de stat al centralei nucleare ucrainene Energoatom, citat de CNN.
„Rusia continuă să amenințe siguranța nucleară a centralelor nucleare ucrainene și amenință lumea cu o nouă catastrofă nucleară”, a declarat operatorul într-un comunicat. ”
„Rusia a comis un alt act de terorism nuclear – la ora 5:30 a.m. o rachetă de croazieră rusă, similară rachetei ‘Caliber’, a zburat la o înălțime critică deasupra centralei nucleare din sudul Ucrainei”, a precizat Energoatom.
„Probabil, această rachetă a fost trasă în direcția Kievului, unde s-au auzit explozii în această dimineață”.
Energoatom a declarat că forțele rusești „încă nu înțeleg că și cel mai mic fragment de rachetă care poate lovi o unitate energetică în funcțiune poate provoca o catastrofă nucleară și o scurgere de radiații”.
Și ce? Lasă-i să se otrăvească singuri, norul radioactiv o va lua spre Rusia, cum s-a mai întâmplat.
@Dr.No: rusofobia nu e un lucru rău, ci din contră, ajută omul să supraviețuiască. Unele sunt instinctuale, te naști cu ele: teama de foc, de apă, de frig, de zgomote. Altele se dobândesc prin învățare: teama de curentul electric, de plita de la aragaz, de cioburi pe podea, de ruși.
@NewLevel: rusofobia este un lucru bun, dar un nor radioactiv nu. Nimeni nu scapă, este o loterie, de unde si cum bate vântul.
@vct
Asta trebuie sa le-o explici rusilor ca ei sunt cei care se joaca cu focul pe langa butelie.
Doctrina militar Bully:
„Daca va e frica predati-va!”
Asta vrei sa intelegem??
Blah, blah, blah, propaganda ucraineana de doi bani.
G4: Schimbați poza cu Katiusha. Rachetele Caliper nu se lansează din baterii Katiusha.
asa e, rachetele “state of art” Kalibr se lanseaza fix din fundul lui Putin. Gazele ramase in urma sunt mirosite cu placere de vct
„ce e mizeria asta? nu veti reusi nici macar sa varuiti ce a construit Brejnev!”