G4Media.ro

Emiratele Arabe Unite au finalizat prima centrală nucleară din lumea arabă

sursa foto: Unsplash

Emiratele Arabe Unite au finalizat prima centrală nucleară din lumea arabă

Emiratele Arabe Unite au anunţat finalizarea primei centrale nucleare din lumea arabă, o zonă care își produce în mod tradițional energia pe baza rezervelor uriașe de petrol și gaze, transmite News.ro. Centrala nucleară Barakah din Abu Dhabi va produce 40 de terawaţi-oră de energie electrică anual după ce al patrulea şi ultimul său reactor va intra în funcţiune comercială, a anunţat Emirates Nuclear Energy Corporation (ENEC), deţinută de stat, într-un comunicat.

Centrala va genera 25% din necesarul de energie electrică din EAU, unde aerul condiţionat este omniprezent şi reprezintă aproape echivalentul consumului anual al Noii Zeelande, a spus ENEC. Centrala va alimenta companii, inclusiv Abu Dhabi National Oil Company, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, Emirates Steel şi Emirates Global Aluminium, a transmis ENEC.

Barakah, care înseamnă „binecuvântare” în arabă, a început operaţiunile în 2020, când primul dintre cele patru reactoare ale sale a intrat în funcţiune. Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a declarat, de asemenea, că intenţionează să construiască reactoare nucleare.

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, şeicul Mohammed bin Zayed, a salutat finalizarea centralei Barakah, numind-o un „pas semnificativ în călătoria către emisii zero net”. „Vom continua să acordăm prioritate securităţii energetice şi sustenabilităţii în beneficiul naţiunii noastre şi al poporului nostru de astăzi şi de mâine”, a subliniat el într-o postare pe platforma de socializare X.

Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, centrala „va trebui să fie dezasamblată la sfârşitul duratei sale de viaţă, în aproximativ 60-80 de ani”.

Emiratele Arabe Unite, care sunt formate din şapte emirate, inclusiv capitala Abu Dhabi şi centrul economic Dubai, sunt unul dintre cei mai mari producători de petrol din cartelul OPEC. Ţara a fost construită în mare parte bazându-se pe petrol, dar cheltuie miliarde pentru a dezvolta suficientă energie regenerabilă pentru a acoperi jumătate din nevoile sale până în 2050. Anul trecut, a găzduit discuţiile COP28 ONU privind schimbările climatice, care au dus la un acord de „tranziţie” de la combustibilii fosili. Emiratele Arabe Unite se află peste Golful Iranului, care are o centrală nucleară construită de Rusia în afara oraşului de coastă Bushehr, precum şi un program controversat de îmbogăţire a uraniului.

Emiratele Arabe Unite au precizat în mod repetat că ambiţiile nucleare ale statului sunt în „scopuri paşnice” şi au exclus dezvoltarea oricărui program de îmbogăţire sau tehnologii de reprocesare nucleară. Ţara foloseşte centrale alimentate cu gaz pentru a asigura o mare parte din necesarul de electricitate, dar are şi una dintre cele mai mari centrale solare din lume în afara Abu Dhabi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...