Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Khetane, primul festival de la Pata Rât începe astăzi și aduce comunității care trăiește aici și clujenilor care vor participa la eveniment concerte, filme, și o prezentare de modă, scrie Cluj24.
Oamenii care trăiesc în zona vechii gropi de gunoi a Clujului l-au invitat la eveniment și pe primarul Emil Boc. Organizatorii evenimentului au realizat și un videoclip cu cei care îl invită pe primarul Clujului să vadă cum e viața printre gunoaie.
Cei care trăiesc la Pata Rât sunt fericiți că vor avea și ei parte de un festival și îi fac o invitație și primarului, căruia îi promit că o să fie „foarte fain”.
„Domu’ primar, vă așteptăm la festival, să vedeți cum trăim noi aici și o sa fie foarte fain”, spune un tânăr.
„Va invităm să veniți la concert la Pata Rât să vedeți viața printre gunoaie unde trăim noi”, a fost invitația unei alte femei din comunitate.
Festivalul are loc între 12 și 14 august, iar în program sunt concerte, proiecții de film, dezbateri, o prezentare de modă și activități pentru copii gândite și calibrate special pentru a facilita interacțiunile sociale între locuitorii ghetoului clujean și locuitorii Clujului, potrivit organizatorilor.
Intrarea la eveniment este gratuită.
Ehe, dacă ar pune mâna și ar învăța și ar mai renunța din obiceiurile care îi mențin la nivel de triburi, ar putea răsări dintre ei vârfuri care să ii ridice social (și nu doar in beneficiul propriu).
Și de ce nu, să se organizeze politic, mai tare ca udmr.
👏🏻👏🏻👏🏻
E constructiv.
Oamenii aia stau ilegal pe o groapa de gunoi. Si au pretentia sa fie ajutati de primarie ca sunt saraci. Daca eu ma mut in parcul izvor ca nu am apartament in bucuresti, ma ajuta cineva? Sau ma lasa sa stau acolo?
Boc se duce numai unde e cool și ocazie de PR, în rest nu-l interesează.
Majoritatea celor de acolo nu au buletin de Cluj. Nu știu dacă guvernul său municipalitatea trebuie să se ocupe de ei în acest caz. Pe de altă parte trebuie să – și dorească să plece de acolo. Depozitul de gunoi le oferă din păcate singurul mijloc de trai.
Boc si-a batut joc de votul nostru, mai bine votezi UDMR decat PNL.
Alooo… G 4 , se scrie RROM !