G4Media.ro

Elisabeta Lipă: Problema tehnicienilor în România e foarte gravă, trebuie să reînvăţăm…

sursa foto: Facebook\ Elisabeta Lipă

Elisabeta Lipă: Problema tehnicienilor în România e foarte gravă, trebuie să reînvăţăm să antrenăm / ”Acum este o generaţie foarte diferită faţă de cea din care am făcut şi eu parte”

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că problema tehnicienilor şi specialiştilor din sportul românesc este una foarte gravă, care a contribuit la rezultatele modeste din ultima perioadă, şi a subliniat că românii trebuie să reînveţe să antreneze.

„Tot timpul am auzit că asta este şcoala noastră, că noi avem o şcoală bună de canotaj, de gimnastică, de lupte sau alte discipline, dar azi trebuie să înţelegem că şcoala noastră nu mai există. Şi aşa cum în trecut noi i-am învăţat pe alţii să antreneze şi să cucerească medalii, aşa trebuie să facem noi acum. Adică să luăm de la străini cunoştinţele necesare, să reînvăţăm să antrenăm”, a spus Elisabeta Lipă.

Lipă a explicat că România a „exportat” în ultimii ani numeroşi antrenori şi tehnicieni la aproape toate disciplinele, aceştia fiind tentaţi de ofertele financiare din străinătate.

„Eu pe lângă acest antrenor străin am pus 10-11 antrenori români care învaţă de la cel străin. Şi care pun în practică zi de zi ceea ce spune tehnicianul străin. Pentru că Antonio nu vine să stea din octombrie până în septembrie anul următor… el vine numai o anumită perioadă. În restul timpului, de antrenamente se ocupă antrenorii români de care v-am spus. Deci Antonio este creierul, dar sub el are o armată de antrenori, tehnicieni, specialişti şi aşa mai departe”, a adăugat Elisabeta Lipă.

Foştii sportivi, campioni europeni, mondiali sau olimpici români, nu sunt tentaţi să devină antrenori pentru că se compară cu antrenorii consacraţi şi nu au răbdare să înceapă de jos în noua meserie, este de părere preşedinta ANS.

„El începe de jos în noua meserie şi pleacă de la un salariu minim pe economie, deci trebuie să se descurce cu acei bani. Iar când vede că antrenorii de top din disciplina respectivă câştigă de zece ori mai mult, nu mai are răbdare să crească în noua meserie”, a precizat Lipă.

Fosta preşedintă a Federaţiei Române de Canotaj a explicat că a adus în la lotul naţional un antrenor străin, pe Antonio Colamonici, în 2016, dar lângă el există alţi 10-11 antrenori români care învaţă.

”Acum este o generaţie foarte diferită faţă de cea din care am făcut şi eu parte. Mijloacele de informare sunt la tot pasul, curiozitatea este de zece ori mai mare pentru un sportiv, şi atunci tu, ca antrenor, trebuie să găseşti soluţiile de a-l face să înţeleagă că performanţa nu este un lucru uşor. Să îi arăţi că performanţa este grea, dar este în acelaşi timp foarte frumoasă. Pentru că nu oricine poate ajunge campion”, a mai spus Lipă.

Ea a mai precizat că pe lângă antrenori trebuie să existe o întreagă echipă.

”Deci Antonio este creierul, dar sub el are o armată de antrenori, tehnicieni, specialişti şi aşa mai departe. Pentru că un antrenor este neputincios dacă nu are nişte elemente ajutătoare. Aşa că trebuie să ai un colectiv tehnic foarte bine pus la punct. Iar aici ajungem la ce vă spuneam mai devreme, că nu ne lipsesc numai antrenori. Pentru că noi nu avem medici de medicină sportivă la ora actuală, doar răzleţ, pe ici-colo câte unul, pentru că nimeni nu e dispus să stea atâta timp lângă sportiv în cantonament. Nu avem asistenţi medicali, nu avem specialişti pe zona de recuperare, kineto, nu avem masori, nu avem osteopaţi şi aşa mai departe. Şi atunci fiecare federaţie se descurcă cum poate. Pentru că şi medicul, masorul sau preparatorul este un om ca noi toţi, cu familie, care face sacrificii să stea departe atât timp… Are şi el nevoie de nişte asigurări medicale, de o pensie… şi aici intervine o altă problemă: unde să-l angajezi? Şi uite aşa ne învârtim într-un cerc vicios şi câştigă cel care se descurcă cel mai bine. Pentru că sistemul din sportul românesc nu-ţi pune nimic la dispoziţie”, a mai spus Elisabeta Lipă.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...