Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Bucuria calificării echipei preferate în finala celei mai prestigioase competiții europene între cluburi pentru francezi a fost dusă la extrem, fapt ce nu a venit fără efecte: 127 de arestări au fost efectuate în regiunea Parisului după PSG – Bayern, 6-5 la general.
Ministerul de Interne al Franței, Laurent Nunez, citat de L’Equipe, a anunțat că au fost efectuate 127 de rețineri după calificarea lui PSG în finala Ligii Campionilor miercuri seară.
PSG și-a asigurat prezența în finala de la Budapesta după ce a remizat 1-1 pe Allianz Arena cu Bayern Munchen, în returul semifinalelor Ligii Campionilor, după ce parizienii învinseseră în tur la capătul unui 5-4 senzațional de pe Parc des Princes.
Calificarea n-a adus doar vești bune pentru francezi, iar în cursul serii au fost semnalate mai multe incidente și tensiuni la Paris: „127 de persoane au fost reținute în aglomerația pariziană, dintre care 107 la Paris. Unsprezece persoane au fost rănite, dintre care una grav, de un mortar de artificii”, a declarat joi, la CNews / Europe 1, ministrul de Interne Laurent Nunez, care „condamnă extrem de ferm” aceste incidente; 23 de polițiști au fost răniți ușor.
Fostul prefect al Parisului s-a declarat totuși mulțumit de reacția polițiștilor miercuri seară, la Paris, și a promis că pe 30 mai, ziua finalei cu Arsenal, va exista un dispozitiv de amploare. El a avertizat că forțele de ordine vor da dovadă de „aceeași fermitate” ca miercuri seară. Vor exista, a spus el, „intervenții sistematice”, „nu vom tolera derapaje”.
Finala de la Budapesta dintre Arsenal și PSG își va avea startul de la ora 19:00, nu la obișnuita oră 22, după ce UEFA a schimbat acest aspect în startul sezonului pentru a oferi „o experiență cu adevărat plăcută, creând în același timp o atmosferă caldă, care să le permită familiilor și copiilor să asiste cu ușurință” la meci.
PSG și-a trecut în cont prima „Urecheată” din istorie la ultima ediție a Ligii Campionilor, după finala câștigată cu Inter Milano pe Allianz Arena, scor 5-0. Nici atunci poliția franceză nu a avut o seară ușoară, întrucât o parte dintre fanii ieșiti să sărbătorească au reacționat violent, incendiând mașini, ciocnindu-se cu poliția și distrugând diverse obiecte din Paris. Reuters scria la acele momente că aceste acțiuni au generat două decese, 192 de răniți și peste 500 de arestări la nivel național, în timp ce The Guardian afirma că violențele au pătat victoria istorică a PSG-ului.