Home » Articole » După G4Media.ro, și pagina redacției HotNews.ro a fost restricționată de Facebook fără explicații

După G4Media.ro, și pagina redacției HotNews.ro a fost restricționată de Facebook fără explicații

După G4Media.ro, și pagina redacției HotNews.ro a fost restricționată de Facebook fără explicații
Sursa foto: HotNews.ro
Ascultă articolul

După ce pagina de Facebook a G4Media.ro a fost restricționată fără explicații de către rețeaua socializare pe 10 iunie, astăzi, 20 iulie, a fost restricționată fără un motiv întemeiat și pagina de Facebook a colegilor de la HotNews.ro.

HotNews.ro arată că Facebook a sancționat pagina oficială a redacției prima dată pe data de 5 iunie, după publicarea unui articol despre comemorarea a 77 de ani de la debarcarea din Normandia, articol ce avea un conținut „cât se poate de benign și cu referințe la momentele și personajele istorice de atunci”. Ulterior, HotNews.ro a venit cu un update și a anunțat că restricția impusă de Facebook a fost ridicată.

- articolul continuă mai jos -

G4Media.ro și HotNews.ro nu sunt singurele site-uri care au fost sancționate pe nedrept de către Facebook pe motivul că postările ar fi „încălcat în repetate rânduri Standardele comunității”.

În cazul G4Media.ro, este vorba de următoarele două materiale pe care Facebook le-a penalizat fără a ne da dreptul la apărare:

Facebook susține, în mod contrar realității, că titlurile și fotografiile folosite de redacția G4Media nu respectă regulile impuse de rețeaua de socializare.

La fel ca în cazul HotNews.ro, traficul nostru a fost afectat din cauza deciziei nedrepte luate de Facebook. G4Media a încercat să conteste decizia Facebook, însă nu am identificat niciun instrument, mijloc, metodă sau persoană de contact prin intermediul căruia să ne susținem cauza și să ne apărăm punctul de vedere.

Sursa foto: HotNews.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole