Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Interconectorul de gaze dintre Bulgaria și Grecia are deja emisă autorizația de funcționare, a anunțat miercuri ministrul bulgar al dezvoltării regionale, Ivan Șișkov. E vorba despre un gazoduct ce poate aduce gaze naturale din Grecia spre România și Ungaria, via Bulgaria, și care a fost amânat de autoritățile bulgare și elene timp de peste un deceniu, în beneficiul Rusiei, care și-a păstrat monopolul pe livrarea de gaze în regiune.
”Interconectorul este finalizat și la 1 octombrie va putea, într-adevăr, să fie pus în funcțiune în adevăratul sens al cuvântul, fără nicio grijă și fără nicio încălcare a vreunei norme în Bulgaria”, a spus ministrul bulgar pentru portalul SEGA, citat de Rador.
Încă din 2009, când a fost oprită pentru prima dată furnizarea de gaze pentru Bulgaria, premierul bulgar de atunci, Boiko Borisov, a anunțat că va construi în cel mai scurt timp o interconexiune cu Grecia și astfel va diversifica sursele de aprovizionare. În realitate, însă, acest lucru s-a întâmplat abia 13 ani mai târziu.
În practică, toate cele trei guverne conduse de Boiko Borisov au făcut tot posibilul pentru a întârzia construcția gazoductului care leagă Bulgaria de Grecia.
În schimb, continuarea conductei Turkish Stream prin Bulgaria, gazoduct al Gazprom, a fost construită în timp record, cu peste 3 miliarde de leva din trezoreria statului bulgar, arată Sega. Construcția Turkish Stream a fost doar în beneficiul Rusiei, și de acolo Bulgaria nu primește deloc gaz.
Recent, conform unei dezvăluiri de pe site-ul de investigații Bird.bg, a devenit clar că într-un raport al Agenției de Stat pentru Securitate Națională (DANS), cu ani înainte de începerea construcției, autoritățile bulgare, în persoana președintelui, a președintelui parlamentului și a primului ministru, au fost avertizate despre acest efect și despre scopul rușilor de a opri complet tranzitul gazelor prin Ucraina și, astfel, de a o sufoca economic. Războiul Rusiei împotriva acestei țări, care a început în februarie, a dovedit pe deplin ceea ce era scris în raportul serviciului secret bulgar. (Traducerea: Mirela Petrescu)