„Dracula în Carpați”: cronică Le Monde a volumului postum al scriitorului român Virgil Gheorghiu 

Puțini vampiri în acest roman postum al autorului romanului „A 25-a oră”, în schimb avem o materie întunecată istorică, mitică și fantastică a tragediilor românești din secolul XX, scrie Le Monde într-o cronică preluată de Rador.

Degustătorii rafinați de vampirism carpatic și pasionații de gotic draculean vor rămâne cu incisivii în bernă și cu cerul gurii … uscat. „Dracula în Carpați”, ultimul roman, al douăzeci și treilea, al scriitorului român Virgil Gheorghiu (1916-1992), cunoscut în întreaga lume pentru romanul „A 25-a oră” (Plon, 1949), nu este în niciun caz o prelungire a clasicului text al lui Bram Stoker (Dracula, 1897), și nici un portret al lui Vlad, prințul valah, erou al luptei împotriva imperialismului otoman și omonim îndepărtat al vampirului.

Apărut la cincisprezece ani de la moartea scriitorului, acest testament romantic și spiritual al unui om care a trăit din plin secolul al XX-lea și a făcut din el în centrul operei sale se dovedește mai puțin un roman de groază cât o evocare istorică, mitică și fantastică a tragediilor românești ale secolului trecut.

Fiu al unui foarte sărac preot ortodox moldovean, Virgil Gheorghiu a început, după școala militară, o carieră de poet, în timp ce țara cunoaște ascensiunea mișcării fasciste Garda de Fier. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost corespondent de război și consilier cultural la Zagreb. Această numire de către regimul pro-nazist al mareșalului Antonescu într-o dictatură fascistă în sine – regimul ustașilor în vigoare în Croația de atunci – reprezintă o pată de neșters asupra destinului său, la fel ca anumite pasaje violent antisemite din articolele sale de la vremea respectivă.

Nimic de genul ăsta după război: dimpotrivă, lungul ecou al ororii totalitare. Dar nicio explicație. El va rămâne tăcut până la sfârșit în legătură cu complicitatea sa cu răul, dincolo de o recunoaștere foarte generală a vinovăției, în „Memorii” (Plon, 1986): „Sufletul meu este pângărit. Mi-e rușine de mine. Rușine pentru că sunt român, ca criminalii Gărzii de Fier”.

Invazia României de către trupele sovietice în august 1944 a sunat ora exilului și a rătăcirii pentru el și soția sa în lagărele de transfugi ale unei Germanii aflate sub control american. După doi ani de detenție, eliberat, dar luptându-se să supraviețuiască, Gheorghiu a început să scrie „A 25-a oră”, o relatare a vieții țăranului moldovean Iohann Moritz, considerat succesiv un erou sau un trădător de către toate puterile europene – fasciști, comuniști – sau de către americani. Tradus în întreaga lume, adaptat pentru ecran de Henri Verneuil (1966), acest roman autobiografic deschide o operă, francofonă începând cu 1967, care se va încheia cu „Memoriile” unui exilat, devenit de atunci preot ortodox.

Această materie întunecată istorică și autobiografică a unui om care a cunoscut paroxismul ororii politice și a participat la ea o găsim în primul plan al cărții „Dracula din Carpați”, roman postum care confruntă, amestecând mitul și istoria, două entități antagonice. Pe de o parte, o monarhie prezentată ca blândă și strălucitoare, cea a României din perioada Belle Epoque, cu regele ei Hohenzollern, întărită de o elită urbană militaro-industrială a cărei sălbăticie și rigiditate sunt fie cele ale perioadei fasciste, fie ale epocii comuniste. Pe de altă parte, universul haiducilor, bandiți rurali, o lume carnală, țărănească și mistică.

Spectator al acestei confruntări, irlandezul Baldwin Brendan, venit să investigheze figura lui Dracula, a ajuns să se alăture partidului „forței” /legionarii/. Dorința Coroanei de a modifica calendarul, perturbând astfel ritmul vieții de zi cu zi și schimbând festivalurile tradiționale, a declanșat un adevărat război civil atât în societatea seculară, cât și în rândurile clerului.

Emblematică pentru acest conflict este familia Decebal, crescători de cai pursânge, al cărei fiu, integrat temporar în armată pentru a efectua studii științifice, ajunge să-și pună cunoștințele despre explozibili în slujba rebeliunii.

Deși pe tot parcursul romanului se afirmă o dimensiune fantastică, aceasta se realizează mai puțin prin recurgerea la vampirism decât prin tema biblică a învierii morților, martiri pe care setea lor de dreptate îi smulge din mormânt pentru a „ajuta pe cei vii să trăiască” și să învingă o putere coruptă.

Combinând un substrat mitic și folcloric moștenit din Antichitate, cu evocarea istorică a ororilor contemporane și a moștenirii fantastice, „Dracula în Carpați” închide cu splendoarea imaginară a unei profeții apocaliptice o operă bântuită de întunericul vremii sale. (Autor: François Angelier / Traducerea: Ruxandra Lambru)