Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UPDATE Ora 18.49: Ministerul APărării Naționale a precizat, într-un comunicat de presă, că atacurile cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre continuă, fiind detectate alte ținte, vineri, 13 martie, în jurul orei 17.45.
Apărarea antiaeriană a fost alertată și au fost ridicate două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită care au decolat din Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis, în jurul orei 18, un nou mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, pentru nordul județului Tulcea, al treilea în cursul zilei de astăzi.
Situația este în dinamică și vom reveni cu informații pe măsură ce vor fi disponibile, precizează MApN.
UPDATE Ora 18.44: Un nou mesaj Ro-Alert, al treilea de vineri, a fost emis pentru partea de nord a județul Tulcea. Acesta avertizează asupra posibilității căderii unor obiecte, după ce au fost detectate ținte în apropierea graniței cu Ucraina, transmite MEDIAFAX.
„În urmă cu câteva minute, pentru zona de nord a județului Tulcea a fost transmis un nou mesaj RO-Alert, prin care populația este informată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte provenite din spațiul aerian, în contextul semnalării unor ținte aflate în proximitatea frontierei României cu Ucraina”, a transmis ISU Tulcea.
Acesta este al treilea mesaj RO-Alert transmis vineri pentru zona de nord a județului Tulcea.
Mesajul a fost emis prin intermediul sistemului național de avertizare a populației, în baza informațiilor furnizate de structurile competente responsabile cu supravegherea și securitatea spațiului aerian.
„Recomandăm cetățenilor să urmărească cu atenție conținutul mesajelor RO-Alert primite și să respecte indicațiile transmise de autorități. În cazul în care observă situații care le pot pune în pericol siguranța, sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112”, adaugă ISU Tulcea.
Alte două mesaje au fost emise în cursul dimineții. Atunci, din Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” au fost ridicate două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită.
MApN a anunțat că în urma verificărilor făcute la sol nu au fost găsite resturi de drone.
Articolul inițial: Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit, vineri, în jurul orei 11:20, un al doilea mesaj de alertă extremă, în contextul menţinerii riscurilor asociate situaţiei din proximitatea frontierei României cu Ucraina, transmite Agerpres.
Mesajul Ro-ALERT anunţă că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, iar populaţia este îndemnată să se adăpostească în locuri sigure.
„Până în acest moment, în dispeceratul ISU Delta Tulcea au fost înregistrate două apeluri la numărul unic de urgenţă 112, prin care se solicitau informaţii suplimentare cu privire la mesajul RO-ALERT (primul transmis vineri dimineaţa – n.r.)”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Instituţia recomandă cetăţenilor să respecte recomandările transmise şi să apeleze numărul unic 112 dacă observă potenţiale situaţii de urgenţă.
De altfel, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, după transmiterea primului mesaj RO-ALERT de vineri dimineaţă, că „este posibil ca resturi de dronă să fi căzut şi pe teritoriul României, în zona Chilia Veche”.
„Echipe specializate sunt pregătite să intervină în teren pentru a demara o operaţiune de căutare. Vom reveni cu detalii referitor la acest subiect”, a transmis MApN.
În urma verificărilor, nu s-au descoperit resturi de drone sau a altor elemente asociate unor astfel de aparate.
„Echipe ale Ministerului Apărării Naționale au finalizat activitățile de verificare în zonele din județul Tulcea.
Cercetările desfășurate în teren de specialiști ai MApN nu au confirmat prezența unor resturi de drone sau a altor elemente asociate unor astfel de aparate.
În urma verificărilor efectuate, echipele de căutare și-au încheiat misiunea în zonele semnalate.
Ministerul Apărării Naționale menține măsuri de monitorizare permanentă a situației din proximitatea spațiului aerian național și cooperează cu instituțiile responsabile pentru gestionarea oricăror situații care pot apărea”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării.
Mesajele RO-ALERT sunt transmise de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă populaţiei judeţului Tulcea în momentul în care sunt detectate drone lansate de Rusia din peninsula Crimeea asupra infrastructurii portuare ucrainene, iar acestea zboară foarte aproape sau încalcă spaţiul aerian românesc.
De la începutul acestui an, locuitorii din judeţul Tulcea au mai primit alte aproape opt astfel de mesaje pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, în unele cazuri MApN anunţând cazuri de încălcare a spaţiului aerian românesc.