După ce a fost condamnat pentru relaţii sexuale cu minore, Jeffrey Epstein i-a solicitat ducesei de York, Sarah Ferguson, soţia prinţului Andrew, fratele mai mic al regelui Charles al III-lea, să publice o declaraţie în care să afirme că el „nu este un pedofil” şi a susţinut că ducesa a fost păcălită să creadă falsele acuzaţii care i s-au adus, conform noilor documente despre cazul Epstein publicate vineri de Washington, transmite DPA, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Departamentul de Justiție al SUA a publicat vineri peste trei milioane de documente legate de investigațiile privind rețeaua lui Jeffrey Epstein și a fostei sale partenere, Ghislaine Maxwell, ambii condamnați pentru infracțiuni sexuale asupra minorilor.
Epstein a murit în 2019, în închisoare, la 66 de ani, iar Maxwell, în vârstă de 64 de ani, execută o pedeapsă privativă de libertate. Cazul a atras atenția prin legăturile cu personalități precum Donald Trump, Bill Clinton, Elon Musk, Bill Gates și prințul Andrew.
Potrivit autorităților americane, aceasta este cea mai amplă tranșă de documente publicată până acum din Dosarele Epstein.
Printre aceste documente se numără şi mesajele e-mail schimbate cu o persoană pe nume „Sarah”, a căror adresă de e-mail este redactată, precum şi discuţii cu alte persoane despre „Fergie”.
Astfel, e-mailurile mai dezvăluie că, în martie 2011, finanţatorul pedofil i-a cerut publicistului Mike Sitrick, fondatorul Sitrick and Company, o firmă de relaţii publice cu sediul în Los Angeles, înfiinţată în 1989, „să redacteze o declaraţie care, într-o lume ideală, ar fi făcută publică de Fergie”.
Epstein le-a spus altora: „Fergie a spus că ar putea organiza un ceai în apartamentele sale de la Palatul Buckingham… sau de la Castelul Windsor” în 2009.
După ce a fost eliberat din închisoare, Epstein a întrebat-o pe „Sarah” dacă există „vreo şansă ca fiicele voastre să salute” o persoană nenumită în timp ce se aflau la Londra în iulie 2010.
„Sarah” a răspuns spunând: „Beatrice este la Londra cu tatăl ei. Eugie este plecată cu un iubit cool”. Ducesa de York are două fete, prinţesa Beatrice şi prinţesa Eugenie din căsnicia cu fratele mai mic al regelui Charles, prinţul Andrew, care-l frecventa la rândul său pe Jeffrey Epstein.
Prinţul Andrew, care şi-a susţinut întotdeauna nevinovăţia, a fost deposedat de toate titlurile sale regale şi evacuat din vasta sa reşedinţă oficială de la Windsor anul trecut, din cauza legăturilor sale anterioare cu Epstein. Publicarea postumă a memoriilor australo-americanei Virginiei Giuffre, care l-a acuzat pe prinţ că a agresat-o sexual în mod repetat când era minoră, a stârnit indignare în Regatul Unit.
În 2022, un proces intentat de Virginia Giuffre, una dintre adolescentele traficate de Epstein pentru a fi exploatate sexual, împotriva prinţului Andrew s-a încheiat după o înţelegere în valoare de milioane de lire sterline, dar în niciun moment fratele regelui Charles nu şi-a recunoscut vinovăţia. Astfel, prinţul Andrew i-a plătit milioane de lire sterline unei femei pe care continuă să pretindă că nu a întâlnit-o niciodată. Virginia Giuffre s-a sinucis în aprilie anul trecut la domiciliul ei din Australia.
În august 2009, „Sarah” i-a mulţumit lui Epstein spunându-i că „eşti fratele pe care mi l-am dorit mereu” şi îi mărturisea că „nu a fost niciodată mai mişcată de bunătatea unui prieten”.
Toate aceste mesaje e-mail sunt datate după ce Epstein a fost condamnat în 2008 pentru derularea unui cerc de prostituţie cu minore.
Pe 13 martie 2011, Epstein i-a scris lui Sitrick spunând: „Cred că Fergie poate spune acum că nu sunt un pedofil … Ea a fost PĂCĂLITĂ să creadă poveşti false de către avocaţii reclamanţilor civili din Florida”.
Documentele arată, de asemenea, că Epstein a primit şi trimis mai multe articole de presă legate de fosta ducesă cu privire la divorţul acesteia de prinţul Andrew Mountbatten-Windsor, şi de situaţia ei financiară.
Pierderea titlurilor de către prinţul Andrew a însemnat că şi fosta ducesă a revenit la numele de Sarah Ferguson. Ea a fost criticată şi pentru că, într-un mesaj către Epstein scris după condamnarea acestuia pentru pedofilie, îl numea „prieten suprem”, în pofida faptului că l-a renegat public în mass-media.
Fosta ducesă a fost contactată pentru comentarii cu privire la aceste informaţii, mai notează DPA.
Epstein, în vârstă de 66 de ani, s-a sinucis într-o închisoare din Manhattan la 10 august 2019, în timp ce aștepta procesul pentru acuzații de trafic sexual cu minori. El se afla în custodia poliției de peste o lună, după ce a pledat nevinovat.