Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele american Donald Trump a scris miercuri, pe rețeaua sa socială Truth Social, că se îndoiește că NATO ar fi alături de Statele Unite “dacă am avea cu adevărat nevoie de ei”.
“RUSIA ȘI CHINA NU SE TEM DE NATO FĂRĂ STATELE UNITE, ȘI MĂ ÎNDOIESC CĂ NATO AR FI ALĂTURI DE NOI DACĂ AM AVEA CU ADEVĂRAT NEVOIE DE EI. TOȚI SUNT NOROCOSI CĂ AM RECONSTRUIT ARMATA NOASTRĂ ÎN PRIMUL MEU MANDAT ȘI CONTINUĂM SĂ FACEM ASTA”, a afirmat Trump, în stilul obișnuit, cu majuscule, după ce SUA au confiscat două petroliere, dintre care unul rusesc, în zona Caraibelor.
Trump a precizat însă că SUA vor fi “întotdeauna alături de NATO, chiar dacă ei nu vor fi alături de noi”.
De asemenea, Trump s-a plâns că Norvegia nu i-a acordat Premiul Nobel pentru pace.
Postarea lui Trump, mai jos:
De notat că 882 de militari europeni din Regatul Unit, Germania, Franța, Italia și Danemarca au murit în timpul operațiunilor aliate din Irak și Afganistan. 37 de militari români și-au pierdut viața și 200 au fost răniți în aceste teatre de operații.
Militarii europeni au suferit pierderi semnificative în Irak și Afganistan, Regatul Unit, Germania, Franța și Italia fiind printre națiunile care au suferit numeroase victime, ce totalizează sute de militari decedați.
Cu toate acestea, noua strategie de securitate națională a SUA descrie națiunile europene ca fiind puteri rătăcite, în declin, care și-au cedat suveranitatea Uniunii Europene și sunt conduse de guverne care suprimă democrația.
Citește și:
Cel mai mare gunoi pe care l-a produs istoria! Asta e Trump! Hitler, Stalin, Mao… niste putzoi pe langa morcovul isteric.