Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Donald Trump a apreciat joi drept „foarte periculoasă” dorinţa Regatului Unit de a-şi consolida legăturile cu China, într-un schimb de idei cu presa, la sosirea sa la Washington, pentru premiera unui documentar despre soţia sa, Melania Trump, notează AFP.
„Este foarte periculos pentru ei să facă asta”, a spus preşedintele american, după ce premierul britanic Keir Starmer, aflat în vizită la Beijing joi, a declarat că este „vital” ca ţara sa să îşi îmbunătăţească relaţiile cu China.
Preşedintele chinez Xi Jinping şi Starmer au salutat cu această ocazie îmbunătăţirea relaţiilor dintre ţările lor, pe care au considerat-o necesară în ciuda persistenţei unor diferende serioase.
Aceasta este prima vizită în China a unui şef de guvern britanic din 2018 şi vine după o serie de alte călătorii ale liderilor occidentali, dornici să consolideze legăturile cu Beijingul, pe măsură ce aliatul lor tradiţional american devine mai imprevizibil.
„Cred că este şi mai periculos pentru Canada să facă afaceri cu China”, a mai declarat Donald Trump. „Canada nu o duce bine (…) şi nu poţi privi China ca pe o soluţie”, a adăugat el.
Cu prieteni ca Trump cine mai are nevoie de dușmani?
Trump, da, tata in ei cu disco… discombo… cum ii zice. Da-n ei pana le vine mintea la cap.