G4Media.ro

Doi urși loviți mortal de mașini în doar câteva ore în două…

Sursa foto: We Radio Sfântu Gheorghe

Doi urși loviți mortal de mașini în doar câteva ore în două localități din Covasna

Cadavrele a doi urși au fost descoperite în afara localităților Olteni și Reci, miercuri noaptea și joi dimineața, la o distanță de doar câteva ore, medicii veterinari chemați la fața locului stabilind că animalele sălbatice au fost lovite accidental de mașini, anunță We Radio Sfântu Gheorghe.

Primul urs a fost descoperit miercuri, cu o jumătate de oră înainte de miezul nopții, pe DN13E, în afara localității Reci, autoritățile de Mediu fiind anunțate de Poliție. Câteva ore mai târziu, în jurul orei 06:30, reprezentanții IPJ Covasna au alertat din nou autoritățile de Mediu despre cadavrul unui urs la intrarea în localitatea Olteni.

„În data de 13.09.2023, ora 23:30, ca urmare a unui apel telefonic din partea IPJ Covasna, prin care ni s-a adus la cunoștință faptul că pe DN 13E, în extravilanul localității Reci se află cadavrul unui urs, reprezentanții Gărzii de Mediu Covasna, IPJ Covasna, APM Covasna, ai Primăriei comunei Reci, medicul veterinar și reprezentantul fondului cinegetic s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că exemplarul de urs a fost omorât accidental. În data de 14.09.2023, ora 06:30, în urma unui alt apel telefonic din partea IPJ Covasna, prin care ni s-a adus la cunoștință faptul că pe DN 12, la intrare în localitatea Olteni se află cadavrul unui urs, reprezentanții Gărzii de Mediu Covasna, IPJ Covasna, APM Covasna, primăriei comunei Bodoc, medicul veterinar și reprezentantul fondului cinegetic s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că exemplarul de urs a fost omorât accidental”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Covasna.

Aceeași sursă precizează că cele două exemplare de urs au fost ridicate și transportate pentru incinerare la o unitate autorizată.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...