Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Două persoane au fost ucise şi cel puţin alte trei au fost rănite luni într-un atac armat produs la un cazinou din oraşul Reno, în statul american Nevada, potrivit presei locale, informează Reuters.
Atacul armat a avut loc în parcarea Grand Sierra Resort. Cel puţin două persoane au fost ucise şi cel puţin alte trei au necesitat spitalizare din cauza rănilor suferite, a relatat CNN.
Un suspect a fost reţinut de ofiţeri ai Departamentului de Poliţie din Reno, conform unui comunicat al poliţiei. Suspectul a fost spitalizat, a relatat CNN.
Suspectul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a fost văzut plimbându-se prin parcare timp de aproximativ 45 de minute înainte de atacul armat, iar arma sa s-a blocat pentru scurt timp după ce a început să tragă, a relatat CNN, citând un ofiţer de poliţie sub rezerva anonimatului.
Primarul oraşului Reno, Hillary Schieve, a declarat pentru Reno Gazette Journal că două persoane au murit, transmite Agerpres.
„Încercăm să aflăm ce s-a întâmplat”, a declarat Schieve pentru ziar. Ea a spus că două persoane sunt în stare critică.
Reno este al doilea oraş ca mărime din Nevada după Las Vegas şi este, de asemenea, cunoscut pentru cazinourile sale.