Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Momente de panică pentru o mamă din municipiul Vaslui, după ce autoturismul în care se aflau cei doi bebeluși ai săi s-a blocat accidental, cu cheile rămase în interior, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași.
Incidentul s-a petrecut marți, pe strada Ștefan cel Mare.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui al Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui, care au mobilizat o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și un echipaj format din șase militari.
Potrivit reprezentanților ISU, o femeie a uitat cheile în interiorul autoturismului, iar sistemul de închidere s-a activat automat, lăsând în mașină doi copii în vârstă de aproximativ cinci luni.
Intervenția salvatorilor s-a desfășurat rapid și în condiții de siguranță, pompierii reușind să deblocheze autoturismul fără a provoca pagube și fără ca micuții să fie răniți. Din fericire, bebelușii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.