Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Directorii școlilor au termen azi și mâine, 4 și 5 mai, până la ora 12, pentru a declara câte ore au susținut în luna aprilie profesorii plătiți pe contracte „plata cu ora” (PCO), potrivit documentelor primite de școli de la inspectoratele școlare județene, obținute de Edupedu.ro.
Unele dintre aceste documente solicită directorilor o listă cu toate cadrele didcactice încadrate la plata cu ora care au desfășurat activități online cu elevii, respectiv numărul de ore efectuate de acestea.
Iar directorii scolilor vor fi corecti si vor reporta exact, sa nu va ganditi la altceva
poporul roman e cunoscut pentru cinstea lui inatacabila
Sa vezi falsuri acum…..