Home » Sportz » Dinamo București, la un punct de liderul campionatului după 1-0 cu Unirea Slobozia / Câinii roșii sunt calificați matematic în play-off

Dinamo București, la un punct de liderul campionatului după 1-0 cu Unirea Slobozia / Câinii roșii sunt calificați matematic în play-off

502
Dinamo București, la un punct de liderul campionatului după 1-0 cu Unirea Slobozia / Câinii roșii sunt calificați matematic în play-off
Dinamo București stemă / Sursa foto: Dinamo București Facebook
Ascultă articolul

Dinamo București rămâne în ceafa liderului Universitatea Craiova după ce a învins-o pe Unirea Slobozia, scor 1-0, luni seară, pe Arena Națională, în ultimul meci din etapa a 27-a.

Dinamo a dominat copios partida de la București, acolo unde Claudiu Niculescu, fosta legendă a „câinilor roșii”, și-a înfruntat echipa unde făcea istorie din postura de antrenor al echipei din Slobozia. Totuși, bucureștenii au tremurat la un șut de la distanță a lui Carnat care a încercat să-l surprindă pe Roșca, care ieșise din poartă la o neînțelegere cu Boateng, dar portarul alb roșilor a reușit să oprească balonul în ultima clipă.

- articolul continuă mai jos -

Până la urmă a venit golul echipei antrenate de Kopic: Armstrong a centrat pentru lovitura de cap perfectă a lui Opruț (min. 71), care își demonstrează din nou apetitul pentru goluri din poziția de fundaș, adunând trei goluri în ultimele cinci partide.

Dinamo București este calificată matematic în play-off și se apropie cu această victorie la doar un punct de Leii din Bănie, care au 53 de puncte și vor rămâne pe fotoliul de lider cel puțin până la următoarea etapă după ce au învins FCSB cu o zi în urmă, cu 1-0.

De partea cealaltă, Claudiu Niculescu va avea o misiune grea la Unirea Slobozia, mai exact salvarea de la retrogradare. Momentan, ialomițenii se află pe loc de baraj, cu 24 de puncte, unu în minus față de primul loc de deasupra liniei.

Comentarii
  • Poate explica cineva de ce, în condițiile în care bucureștenii nu au apă caldă și căldură, din banii lor se construiește un stadion pentru un club privat?
    De ce nu se dau banii aceia la Termoenergetica să plătească datoria la ELCEN?

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole