G4Media.ro

DIICOT a solicitat dosarul 10 August de la Parchetul militar „pentru studiu”…

DIICOT a solicitat dosarul 10 August de la Parchetul militar „pentru studiu” / Se analizează reunirea cu dosarul DIICOT deschis după plângerea Jandarmeriei privind o presupusă lovitură de stat

DIICOT a solicitat pentru studiu dosarul 10 August de la Parchetul militar, a declarat pentru G4Media.ro procuroarea Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT.

„Are legătură cu dosarul nostru. Există elemente de conexitate între actele şi faptele ce formează obiectul urmăririi penale în dosarul lor (al Secţiei Parchetelor Militare – n.r.) şi dosarul nostru care este deschis pe articolul 397 Cod penal (acţiuni contra ordinii constituţionale). Dosarul a fost cerut pentru studiu în original. Vrem să analizăm reunirea cu dosarul nostru. Nu va dura mult. Dosarul încă nu a venit de la Secţia parchetelor Militare”, a declarat Porime.

Dosarul Parchetului Militar

În urma violențelor disproporționate ale jandarmilor împotriva manifestanților pașnici de la mitingul din 10 august 2018, Parchetul Militar a deschis un dosar penal. În cadrul acestui dosar, în septembrie anul trecut, procurorii militar a început urmărirea penală faţă de şefii Jandarmeriei, coloneii Ionuţ Sindile şi Sebastian Cucoş şi faţă de maiorul Laurenţiu Cazan, comandantul operaţiunii din Piaţa Victoriei. Peste 800 de persoane au formulat plângere împotriva jandarmilor.

În mai 2019, Parchetul militar a extins urmărirea penală in rem pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă.

”Mai multe acțiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti”, arăta Parchetul Militar într-un comunicat de presă.

Dosarul DIICOT

În septembrie anul trecut, Jandarmeria a acuzat o tentativă de lovitură de stat la mitingul din 10 august și a sesizat DIICOT pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale. Plângerea a venit după acuzații similare lansate de Liviu Dragnea și PSD.

Jandarmeria a sesizat DIICOT pentru articolul 397 alineatul 2 din Codul penal secțiunea Infracțiuni contra securității statului:

  • Art. 397: Acțiuni împotriva ordinii constituționale
    • Întreprinderea de acțiuni violențe împotriva persoanelor sau bunurilor săvârsite de mai multe persoane impreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau impiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea natională, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Plângerea Jandarmeriei a venit după acuzațiile de tentativă de lovitură de stat lansate de Liviu Dragnea și PSD. PSD a emis în septembrie anul trecut  un comunicat în care reclamă astfel de fapte “exceptional de grave”.

”Cetățenii României, mai ales participanții de bună credință la aceste manifestații, au dreptul să știe întreg adevărul din spatele acestor mișcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor și intoxicărilor publice, cine a plătit și cu scop real s-a urmărit provocarea unei reacții emoționale împotrivă instituțiilor statului român și a ordinii constituționale. PSD consideră că informațiile apărute în presă cu privire la mitingul din 10 august conțin indicii temeinice cu privire la acțiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranță națională și autoritatea statului român. Astfel de chestiuni nu pot rămâne neinvestigate de organele de anchetă. Nu este o dispută de ordin politic, ci un risc major care vizează România. În egală măsură PSD apreciază că se impune realizarea unui cadru legal care să asigure transparența totală a surselor de finanțare și a intereselor celor care inițiază, întrețin și amplifică proteste de stradă în Romania”, se arăta în comunicatul PSD.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

14 comentarii

  1. Ce cacat are modul de interventie a jandarmeriei cu lovitura de stat?

    • Pai asta a fost singura lor justificare. Ma mira faptul ca acest dosar nu este clasat inca de acum 1 an. Probabil dandarmii vor sa argumenteze ca s-a fortat intrarea in guvern – adica sa se dea lovitura de stat prin ocuparea guvernului. urmeaza vremuri interesante.

  2. vor sa il ingroape…o sa l tina acolo, in original cativa ani, apoi il mai plimba nush pe unde si apoi o sa zica nonsalant „faptele s au prescris sau nu exista”…..nu degeaba lovesc in procurorul care a deschis dosarul 10 august…da ce nu merge diicot la carmen dan, ca ea a secretizat toate info, sa le ceara de la ea?

    • In cel mai rau caz il vor putea tine ingropat un an si jumatate, mai precis pana in noiembrie 2020 si nu nici macar nu am curaj sa ma gandesc la consecintele savarsirii unei astfel de fapte, pot doar sa presupun in graba cum ca vinovatului i-a cam pus Dracu’ copita-n cap si o sa aiba nevoie de sapun la greu, pentru o lubrifiere adecvata …

    • Ce le mai îmbârligă nenorociții ordinari!! Păcat că nu sa transformat în lovitură de stat! Mare păcat, atunci era momentul!!! Scăpam de lepădăturile ăstea!! Așa nu știu dacă și când vom fi scăpați de atâtea nenorociri!

  3. I-a luat urma lui patrocle de la Rahova; toata lumea stie ca banditul Dragnea a instigat la revolta impreuna cu minstresa lui.Asta cauta DIICOT.

  4. Oricum puterea–l vrae ingropat. Lovitutra de stat o dadeau manifestantii ajuati de catre copiii mici? Iar in ce priveste ingroparea dosarului , puterea nu mai poate face orice. Romanii in mare parte s-au trezit.

  5. Da, o copie nu pot studia? E musai sa opreasca actiunea Parchetului Militar?

  6. Sper ca și la următoarele alegeri, prezidențiale, locale și parlamentare, PSD să primească ceea ce merita, un număr suedez autentic, poate de-abia atunci vor avea curaj procurorii să își facă treaba și sa pedepsească pe cei vinovați pentru 10 august! Jos PSD-ALDE!

  7. Isi mai aminteste cineva cum a fost scos din joc Horodniceanu si in locul sau a fost numit un baiat din Bacau, a carui cariera de magistrat nu-l recomanda cu nimic pentru aceast functie?
    Cum nimic nu este intamplator la mafia adusa la putere de tancurile sovietice acum 75 de ani.

  8. Tara asta e moarta si ingropata. Degeaba iesim in strada, degeaba votam, degeaba vorbim. E de plecat, nu se mai poate face nimic. Sa ramana PSD-ul, batraneii si asistatii. Aici nu se mai poate face absolut nimic.

  9. Spurcat popor…DIICOT trebuie judecat la Haga dupa ce a clasat dosarele penale de comercializare si purificare etnica a fetitei rrome Sorina…

  10. Ce sa mai zic? Dacă nici procurorii militari nu se misca mai repede înseamnă că șanse de a se face lumină în acest caz este zero. Mai trec vreo 30 de ani si tot degeaba. 10 august 2018 a fost o manipulare ordinară pusă la cale de aservitii lui Dragnea. Acești ” oameni” nu știu si nu vor sa fie liberi.S-au născut sa moara sclavi și așa ar dori să fim toți.

  11. Constat ca DIICOT aplica si el de-acum o metoda de lucru deja parafata de SIIJ, aceea de a cere dosare grele IN ORIGINAL, ca sa faca nu stiu ce comparatii sau compilari, fara sa dea si termen clar cand le inapoiaza. Cerand dosarul in original, cu toate ca pentru scopul declarat este foarte buna si o copie, de fapt impiedica procurorii sa lucreze la dosarul respectiv pe timp neprecizat. Luand dosarul in original, mai poate aparea si o suspiciune rezonabila vizavi de componenta dosarului, s-au mai vazut cazuri cu documente disparute. In februarie, SIIJ cerea si obtinea un numar de 5 dosare, ca sa faca ea nu stiu ce legaturi. Nici in ziua de azi nu a inapoiat dosarele, in anchetele respective se sta pe loc, timpul trece, prescriptiile s-au micsorat(in dosarele de coruptie), aici G4 a detaliat aceste cazuri
    https://www.g4media.ro/oficial-dna-a-predat-sectiei-speciale-de-ancheta-a-magistratilor-dosarul-ghita-ponta-blair-surse-sectia-l-a-solicitat-pentru-solutionarea-dosarului-kovesi-onea-portocala-si-dosarul-lui-adamescu-jr.html
    Cel mai mult s-au batut pentru dosarul Teldrum, pe care l-au capatat pana la urma de la DNA, insa in copie, asadar ancheta DNA nu e oprita.
    Va zica celor doua falange ticaloase din justitie, SIIJ si IJ, li se adauga de ieri si DIICOT, asadar planul psd-alde de capturare a justitie merge mai departe, ceea ce arata ca psd-alde-dancila nu este nimic altceva decat tot psd-alde-draknea, chiar daca ultimul este locatar la Rahova pentru 3 ani si jumatate.