G4Media.ro

DIICOT a renunțat la ancheta penală împotriva lui Darius Vâlcov în dosarul…

DIICOT a renunțat la ancheta penală împotriva lui Darius Vâlcov în dosarul publicării protocolului secret SRI-Parchet, deși în urmă cu un an l-a plasat sub control judiciar

DIICOT a emis decizia de RUP (renunțare la urmărirea penală) în dosarul publicării protocolului clasificat SRI-Parchet de către Darius Vâlcov, fost consilier al premierului Dăncilă, potrivit unui răspuns al DIICOT.

Potrivit articolului 407 din Codul penal, alineatul 3:

”Divulgarea, fără drept, a unor documente sau date care constituie informaţii secrete de stat, de către cel care ia cunoştinţă de acestea în afara îndatoririlor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani”.

Pe 23 august 2018, Darius Vâlcov a publicat pe pagina sa de Facebook protocolul încheiat în decembrie 2016 între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI). Documentul era clasificat așa că SRI a sesizat DIICOT pe 28 august 2018.

Pe 18 iunie 2019, procurorii DIICOT l-au plasat sub control judiciar pe Vâlcov, care nu avea voie să părăsească Slatina. Măsura a fost revocată însă de instanță.

Tot anul trecut, pe 15 mai, procurorul Sorin Iașinovschi de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a clasat dosarul în cazul Adinei Florea, procuroarea care a câștigat concursul pentru șefia secției și cea care instrumenteaza ”dosarele” Laurei Codruța Kovesi. Adina Florea era vizată pentru abuz în serviciu. Dosarul a fost clasat în baza articolului 16 litera a din Codul de procedură penală, adică „fapta nu există”.

În august 2018, Parchetul general (PG), Secția de urmărire penală și criminalistică (SUPC), a deschis un dosar pentru a depista cine i-a dat protocolul lui Vâlcov.

Parchetul general avea informaţii că protocolul a fost sustras din camera documentelor clasificate de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Adina Florea era adjunctul procurorul general al PCA Constanţa şi şefa structurii de securitate a acestui parchet, adică direct responsabilă cu documentele clasificate.

Procurorii PG au descoperit că o grefieră de la Parchetul de pe lângă Curtea de apel Constanţa a făcut o copie a protocolului secret, în mai anul trecut. La audieri, Nicoleta Ichim a declarat că Adina Florea i-a cerut să facă o copie xerox după protocolul SRI-Parchet din 2016, pe care i-a dat-o procuroarei. Supusă detectorului de minciuni, grefiera a trecut testul, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare. Pentru că a recunoscut și a colaborat cu anchetatorii, Parchetul general a dispus renunțarea la urmărirea penală (RUP) a grefierei, decizie confirmată de instanță.

În momentul în care Parchetul General a dispus RUP față de grefiera care i-ar fi dat protocolul Adinei Florea, a dispus și declinarea dosarului privindu-i pe Vâlcov și Adina Florea către DIICOT. Motivul declinării a fost faptul că Darius Vâlcov şi Adina Florea ar fi comis o infracţiune de divulgare a informaţiilor secrete de stat (care presupune intenţie), nu neglijenţă în păstrarea informaţiilor secret de stat.

După octombrie 2018, odată cu operaţionalizarea SIIJ, toate dosarele cu magistraţi, inclusiv cel al Adinei Florea, au fost preluate de Secţia Specială. Prin urmare, bucata de dosar privind-o pe Adina Florea a fost predat de DIICOT nou înființatei Secții de investigare a magistraților (SIIJ) tocmai pentru că, potrivit legilor Justiției PSD-ALDE, competența de a-i ancheta pe magistrați aparține acestei secții din cadrul Parchetului General.

Partea de dosar cu Adina Florea a fost închisă anul trecut pe 15 mai de către SIIJ, iar partea privindu-l pe Darius Vâlcov a fost închisă de DIICOT, cu RUP, pe 28 februarie 2020.

Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR. 

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

37 comentarii

  1. Ce mizerie cu DIICOT(!) condus în continuare de slujbași fideli ai CIUMEI ROȘII !!!!TREBUIE DESFIINȚAT!

    • Asa faci tu cand ai un fruct stricat? Tai tot pomul? Naspa. E clar ca e o neregula acolo dar diicot trebuie sa existe. Trebuie investigat si pedepsiti vinovatii nu desfiintat tot. Asa desfiintam toate institutile pt cateva mere stricate.

    • Câteva mere stricate? Eu zic că întreraga livadă e atinsă de boală si am putea consemna primul caz de migrație de bacili „Pesta-Rossa” de la om la plantă…

    • Dl Predoiu, Dna @Gabriela Constantinescu … ce aveti de zis? Mucles?!

      Justita Karaoke in plina splendoare ❗

      Cine vrea justitie, stie ce are de facut (cand s-o da drumu’): Otopeni -> Amsterdam si de acolo … mai vedeti. 🙁

    • Totul pentru infractori, totul pentru infractori, , totul pentru infractori!

      Politica de stat!

  2. Pentru publicarea unui act ilegal trebuiau anchetați și condamnați cei care l-au emis .

    • Kinki nu scrie nicăieri ca actul era ilegal ci ca. Era clasificat

    • Nu ai voie să clasifici acte ilegale ,care contravin legii sau constituției .Nu știu dacă te duce până acolo dar mai încearcă .Dacă ajungea în instanță dosarul ,cei care l-au clasificat se făceau de rahat de asta l- au clasat .

    • Asa e, „legale” sunt doar jaful si hotia partidului si securistilor.

      Legal ne-au spoliat si fratii micula. Un miliard de euro. O jumatate ei si o jumatate dobanzi.

  3. Noroc că au insistat Predoiu și Iohannis cu Hosu sau cum o cheamă, altfel doamne feri, pățea Vâlcov ceva.

    • @Nume:
      :)))))))))

    • Pai da, ca acu’ valcovu’ e „materie neglijabila”, cum s-ar zice! Asta a fost asa…pentru pou…lime, ca „sa steie cu gura cascata” la liberatorii liberali, zic! Nu mai foloseste nici unuia dintre ei, acu’ e useleul in toata splendoarea lui! Mai ceva ca altadata!

  4. DIICOT a ajuns un cimitir de omorat dosare. Acuma intelegem mai bine de ce a fost atata batalie sa puna acolo sefa o marioneta. Groparii de dosare. Gunoiera procuraturii.

  5. pai DIIICOT si-a facut treaba .A deschis o ancheta ca presa sa aiba munitie, ca Darius Valcov a lucrat pt.guvernul ala rau care a fost si dat jos, (ca lumea a citit presa) , si a fost coautor la cresterea salariilor medicilor si a cadrelor medicale in general, sa nu plece si ei la cules de sparanghel , ca aceeasi presa nu avea cu-i sa dedice ode in timpul pandemiei…primarii nu mai aveau chipuri de medici-sfinti de pus in panouri publicitare…de-aia zic mare lucru ca o tara sa aiba procurori-magistrati…basescu a fost un vizionar!

    • Toata lumea multumita!Organele s-au sesizat,au cercetat si toti au scapat.Presa a avut ce comenta ca asa trebuia.Curios daca disciplinar a raspuns cineva.

  6. Protocolul a fost, in general, bun.Dar, unii tovarasi procurori, s-au gandit ca pentru toate infractiunile cercetate sa emita mandate de ascultare fix pe infractiuni de siguranta nationala, sau sa intercepteze comunicatiiile pe aceste motive de siguranta si daca pica ceva era bine, daca nu le arhiva.De aceea legea lustratiei si schimbarii intregii clasei politice este imperios neceasara!TOTI SUNT SANTAJABILI MAI DEVREME SAU MAI TARZIU!!!

    • In curand Valcov va fi declarat ca fiind reabilitat si trecut pe lista baietilor buni. Vechile prietenii din pedele nu se uita. Wait and see!

    • Exact, de aceea au și pus- o pe Hosu, la câte are la activ! Singura soluție: lustrația, Punctul 8 de la Timișoara. Probabil și specialele date de PSD produc efecte.

  7. Cred că ar trebui să terminăm odată cu România asta, e suficient cât a existat…..

  8. Domnilor magistrati , va solicit a ne spune daca va faceti treaba corect sau sunteti in slujba celor certati cu legea?

  9. Și Predoiu a spus: sa fie întuneric! Și a tras draperiile peste DIICOT, PG și SS Gestapo. Bravo peneleule!

  10. Se cam confirma ce zicea si Dan Tapalaga, anume ca sefii de la Parchete au fost pusi mai mult ca sa nu faca dosare decat ca sa faca. Johannis a insistat parca pentru sefa de la DIICOT. Deja se cam contureaza abordarea PNL: noua justitie este fara justitie. De aceea nici nu se sinchisesc sa inchida sau sa diminueze activitatea Sectiei Speciale. Cineva tb. sa retraga apelurile, nu?

  11. Daca nu-i secret de stat , poate ne spuneti si de ce s-a renunțat la urmărirea penală ?
    Ca daca s-a apucat valcov de ciripit , daca s-a apucat de săpat la groapa PSD-ului, daca ati facut vre-un troc cu nemernicul , ati mai avea mici circumstanțe atenuante !
    Altfel treaba -i împuțită rau , predoiule !

    • Valcov e racolat de FSB via rusii de la Alro Slatina. Rusii, mai mult decat altii, in corpurile diplomatice si board-urile de la firme baga min un kgbist, e practica stiuta.
      O fi aflat si Helvig ca Valcov e agent fsb, ceea ce nu e de domeniul justitiei sau de facut public si l-a transformat in agent dublu :)). Helvig e un habarnist ca si Wuhannis. Practica asta sa punem sefi de pe strada la servicii ne va ingropa definitiv. Sigur sa sunt novice si usor de santajat si racolat de catre servicii puternice.
      Fmm psd, Fmm grivco!!!!

  12. e Romania si vreti justitie?

  13. Dati-le ma pensi speciale ca merita 🙂

  14. Traiasca justitia din Romania, blanda si iertatoare! Cu cine trebuie! Dar statul roman, cine il mai apara? That is the question!

  15. pt mircea ciobanu
    La DIICOT lucreaza procurori si probabil politisti!
    De ce acuzati justitia?

    • Procurorii sunt acea parte a justitiei care ar trebui sa apere statul. Ei au studii de drept. Politistii de la DIICOT sunt si ei specializati in drept. Ministerul Public si autoritatea judecatoreasca constituie justitia din Romania.

    • pt Mircea Ciobanu
      pai ar trebui desfiintate judecatoriile,pt ca daca procurorii si politisti sunt specializati in drept , e risipa de fonduri sa plimbam acuzatii de la ministerul public la autoritatea judecatoreasca,mai ales ca sunt colegi de ”’justitie” si nu se face sa ai un comportament necolegial…direct la puscarie cu ei, ca de-aia avem stat de drept!

  16. Predoiu/gunoiu e blat cu infractorii.

  17. Este inadmisibil ca o fapta ca aceea a lui Valcov de a publica documente secrete sa scape nepedepsita.
    De asta au declinat dosarul 10 august la DIICOT, ca sa-i faca scapati pe adevaratii vinovati.

  18. Domnule Vâlcov, acum nu aveți decât să îi acționați în judecată pe cei care au participat la punerea dvs. sub control judiciar.

  19. din articol si din comentarii reiese ca rommmaanika este de kkakkao – oricum nu uitati ca romanika este si la coaada eu si din pct de vedere economic – bine ca am tirat-o de mult

  20. R-ati ai dracu’ voi astia din DIICOT, cu proasta aia de sefa a voastra renumita pe post!

  21. Curat murdar. Sa se ancheteze, dar numai de catre cine trebuie, cand trebuie si cat trebuie!
    Cum ar veni pana la urma se va ancheta sefa singura. E cel mai sigur. Parca o vad, se uita putin in oglinda, cugeta profund si decide: „Neee… N-am eu fata de penitenciar! Ce naiba ma…”

    Justitia romana are nevoie de mult sapun si dezinfectant, doar ca sa-si spele mainile numai in dosarul asta.

    Pe Valcu, la cat rau a facut Romaniei, pe asta nu trebe sa-l uitam! Pe Viorica si pe Valcu am face bine sa-i scoatem de la impaiat de unde s-au pitit ei, prin cine stie ce comuna prin sud, sa ne amintim ce se intampla cand nu votam cu capul!

  22. Ordinarilor, va apropiati periculos de coana Florea si caricatura aia din CCR ? Nea Predoiule , multumim !! Mai cred ca o sa avem multe ocazii, in urmatorii ani sa-ti ”multumim”in acelasi mod !!! Ciuma rosie ce esti !!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.