G4Media.ro

Diddy respinge acordul de recunoaștere a vinovăției în procesul său de trafic…

sursa foto: Captură video

Diddy respinge acordul de recunoaștere a vinovăției în procesul său de trafic de ființe umane în scop sexual

Sean „Diddy” Combs a respins oficial oferta guvernului SUA de a pleda vinovat și de a evita astfel posibilitatea unei pedepse cu închisoarea pe termen lung, transmite BBC.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Muzicianul a apărut joi în fața instanței, purtând ochelari și ouniformă bej de deținut, înainte de începerea procesului său pentru trafic de finițe umane în scop sexual, care va avea loc săptămâna viitoare. Acesta părea să fie într-o dispoziție bună și a salutat publicul prezent în sală la sosire.

Întrebat de judecătorul Arun Subramanian dacă a respins înțelegerea propusă de procurori, Combs a răspuns: „Da, domnule judecător. Mulțumesc”.

Bărbatul în vârstă de 55 de ani este acuzat de trafic de persoane în scopuri de exploatare sexuală și prostituție, fiind suspectat că a constrâns femei să participe la orgii sexuale prelungite, pe care el le numea „freak-offs”. El a negat toate acuzațiile aduse împotriva sa.

Dacă va fi găsit vinovat, Combs ar putea petrece restul vieții în închisoare.

La o audiere recentă, avocatul său, Marc Agnifilo, a oferit o prezentare a apărării vedetei, spunând că rapperul ducea „stilul de viață” al unui „swinger”.

Avocatul Agnifilo a susținut că, deși unii oameni pot considera acest comportament inadecvat, acesta nu este ilegal.

Selecția juriului în procesul mult așteptat începe luni – întâmplător în aceeași zi cu Met Gala, evenimentul caritabil strălucitor la care Combs a fost odată unul dintre protagoniști.

Procesul a demarat la începutul acestei săptămâni, când potențialilor jurați li s-au distribuit chestionare pentru a afla ce știu deja despre caz, ca parte a eforturilor de a găsi 12 persoane (și șase supleanți) care pot fi imparțiale, în ciuda mediatizării intense a cazului până în prezent.

Procurorii și apărarea intenționează să evalueze până la 150 de persoane înainte de prezentarea declarațiilor preliminare, pe 12 mai.

Procesul este de așteptat să dureze cel puțin opt săptămâni, iar printre cei care vor depune mărturie se numără și fosta parteneră a lui Combs, Cassandra Ventura.

Ventura, o cântăreață de R&B cunoscută sub numele de Cassie, l-a dat în judecată pe Combs în noiembrie 2023, acuzându-l de viol și abuz fizic repetat pe durata relației lor profesionale și amoroase de zece ani, acuzații pe care acesta le-a negat.

Ea a ajuns la o înțelegere cu Combs la doar o zi după ce l-a dat în judecată, dar CNN a difuzat ulterior imagini de supraveghere în care Combs o lovea, o lovea cu picioarele și o târâia pe Ventura în holul unui hotel din California.

Avocații lui Combs au încercat să obțină excluderea imaginilor din proces, argumentând că acestea au fost accelerate și că evenimentele au fost prezentate în ordine cronologică inversă, deși nu au negat comportamentul clientului lor.

Cu toate acestea, judecătorul Subramanian a decis săptămâna trecută că imaginile pot fi admise.

Decizia privind ținuta vestimentară în instanță

De la arestarea sa în septembrie, Combs a fost încarcerat în Brooklyn, departe de vilele din Miami și Los Angeles unde locuia, dar la aproximativ o oră de cartierul Harlem unde s-a născut.

În cadrul audierilor preliminare, el părea mai în vârstă și mai slab decât imaginea sa anterioară de playboy. Părul și barba i s-au încărunțit, deoarece vopseaua de păr nu este permisă în centrul de detenție notoriu degradat, unde este deținut într-o unitate specială de protecție.

Pentru procesul său, însă, magnatul hip-hop a primit permisiunea specială de a purta „îmbrăcăminte care nu este de închisoare”, costumul său maro de deținut fiind înlocuit cu ținute business casual.

Conform unei hotărâri judecătorești, Combs va avea „dreptul să poarte în sala de judecată până la cinci cămăși cu nasturi, până la cinci perechi de pantaloni, până la cinci pulovere, până la cinci perechi de șosete și până la două perechi de pantofi fără șireturi”.

Inculpații primesc adesea permisiunea de a purta propriile haine în timpul procesului, deoarece uniformele de închisoare ar putea influența subliminal decizia juriului.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.