Home » Articole » Diana Buzoianu, despre Regia Naţională a Pădurilor: Trebuie să fie redus numărul de directori şi puse criterii de performanţă pentru Romsilva, care să nu ţină doar de profit

Diana Buzoianu, despre Regia Naţională a Pădurilor: Trebuie să fie redus numărul de directori şi puse criterii de performanţă pentru Romsilva, care să nu ţină doar de profit

24 iun. 2025, 09:59, Articole
Diana Buzoianu, despre Regia Naţională a Pădurilor: Trebuie să fie redus numărul de directori şi puse criterii de performanţă pentru Romsilva, care să nu ţină doar de profit
Sursa foto: Facebook / Romsilva
Ascultă articolul

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, marţi, după preluarea mandatului de la Mircea Fechet, că trebuie redus numărul de directori de la Romsilva şi că trebuie puse criterii de performanţă la această regie, care să nu ţină doar de profit. Buzoianu a adăugat că sunt mai multe criterii suplimentare care ar trebui să fie luate în calcul, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Diana Buzoianu a fost întrebată, marţi, la preluarea mandatului de ministru al Mediului, care este planul său cu Romsilva.

„Trebuie să fie redus numărul de directori, exact aşa cum a fost spus. Trebuie să fie puse criterii de performanţă pentru Romsilva, care să nu ţină doar de profitul Romsilva, adică sunt o grămadă de criterii suplimentare care ar trebui să fie luate în calcul”, a declarat Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului afirmă că trebuie făcută „o distincţie foarte clară” între activităţile Romsilva şi trebuie văzut dacă toate activităţile desfăşurate de regie trebuie să fie desfăşurate în continuare de aceasta. 

„Sunt o grămadă de principii şi o grămadă de discuţii punctuale, tehnice, care la final se reflectă în calitatea acului de management şi de administrare a pădurilor. Şi toate aceste discuţii vor trebuipurtate pe fiecare palier în parte, rapid pe fiecare palier în parte şi să fie asumată, din punctul meu de vedere, ar trebui să avem de urgenţă asumat, într-adevăr, o hotărâre de guvern care să prevadă toate aceste reforme”, a declarat Diana Buzoianu.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și