Home » Articole » Dezvoltatorii imobiliari din Braşov, reclamaţi de proiectantul autostrăzii Braşov – Bacău: ”Dom’le dă-o mai încolo. Mută autostrada” / Amenință cu soluţia radicală: intervenţia Guvernului

Dezvoltatorii imobiliari din Braşov, reclamaţi de proiectantul autostrăzii Braşov – Bacău: ”Dom’le dă-o mai încolo. Mută autostrada” / Amenință cu soluţia radicală: intervenţia Guvernului

2578
Dezvoltatorii imobiliari din Braşov, reclamaţi de proiectantul autostrăzii Braşov – Bacău: ”Dom’le dă-o mai încolo. Mută autostrada” / Amenință cu soluţia radicală: intervenţia Guvernului
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Braşovul nu este conectat la nicio reţea de drumuri de mare viteză, iar proiectul autostrăzii Brașov – Bacău avansează cu dificultate, anunță BZB.

Proiectul se află acum în etapa realizării Studiului de fezabilitate, iar lucrurile avansează încet.

Eduard Hanganu, preşedintele companiei Consitrans, firmă care realizează documentaţia tehnică, susține că mai sunt probleme în judeţele Covasna şi Braşov.

- articolul continuă mai jos -

În judeţul Braşov, autorităţile locale susţin proiectul, însă proiectantul susţine că dezvoltatorii imobiliari din Hărman şi Sânpetru nu sunt încântaţi de ideea autostrăzii.

„Pentru judeţul Braşov, primăriile Sânpetru şi Hărman au emis cu celeritate avize favorabile în vederea eliberării Certificatelor de Urbanism. În urma discuţiilor, CNIR şi Prestatorul au revizuit traseul pe raza UAT Prejmer în vederea emiterii avizului favorabil (…) Dezvoltatorii ne cer: «Dom’le, dă-o mai încolo (autostrada, n.r.)». Nu ne dau voie»”, a declarat Eduard Hanganu, citat de Economica.

Contactaţi, reprezentanţii Primăriei Hărman au menţionat pentru BZB că „traseul propus pentru autostradă ocoleşte PUZ-urile aferente dezvoltărilor imobiliare”.

Practic, reprezentantul Consitrans a menţionat că „nu se pot mişca” pe sectorul din judeţele Braşov şi Covasna.

„Avem 24 de luni să facem studiul de fezabilitate. Probabil tot aşa, sfârşit de an 2027 va fi predat studiul de fezabilitate, pentru că sunt 100 de kilometri virgini, de care nu ne-am atins. Din cei aproximativ 180 de kilometri ai A13 Braşov – Bacău, numai 74 de kilometri «sunt clari»”, a continuat Hanganu.

De altfel, acesta ia în calcul să ceară o soluţie radicală: Guvernul „să pună piciorul în prag” în cazul în care nu se ajunge la nicio soluţie.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole