Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mexicul a desfăşurat aproape 15.000 de poliţişti şi militari la frontiera sa cu SUA în cadrul acordului încheiat cu Washingtonul pentru a limita imigraţia ilegală, a anunţat luni ministrul apărăriii mexican, Luis Cresencio Sandoval, pentru AFP citată de Agerpres.ro.
„Avem o desfăşurare totală, de la Garda Naţională până la membri ai armatei, de aproape 15.000 de oameni în nordul ţării”, a declarat ministrul într-o conferinţă de presă în prezenţa preşedintelui mexican Andres Manuel Lopez Obrador.
Ministrul apărării mexican a precizat de asemenea că 6.500 de oameni sunt desfăşuraţi la frontiera sudică cu Guatemala pentru a împiedica trecerea miilor de migranţi din America Centrală, care încearcă să ajungă în SUA, fugind de violenţa şi sărăcia din ţara lor.
La sfârşitul lunii mai, preşedintele american Donald Trump ameninţase că va impune tarife vamale pe toate produsele mexicane importate în SUA dacă Mexicul nu stopează acest val de migranţi, mai anunță AFP citată de Agerpres.ro.
sursa foto: Pexels.com
Cind va zicea Trump ca va construi un zid la granita cu Mexicul si ca mexicanii vor plati pentru el, nu l-ati crezut…