Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat a fost ucis marţi în estul Pacificului de către armata americană, a anunţat aceasta, continuându-şi loviturile împotriva ambarcaţiunilor suspectate că sunt folosite pentru traficul de droguri, în cadrul unei campanii militare contestate care s-a soldat cu peste 200 de morţi, notează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Comandamentul militar american pentru America Latină şi Caraibe (SOUTHCOM) a afirmat într-un mesaj pe platforma X că nava vizată marţi „era implicată în operaţiuni de narcotrafic”.
Un bărbat „narco-terorist” a fost ucis, iar două persoane au supravieţuit, a făcut cunoscut armata care a adăugat că a semnalat Gărzii de Coastă a SUA prezenţa celor doi bărbaţi pentru ca aceasta să le poată veni în ajutor.
Peste 200 de persoane au fost ucise în aceste atacuri, potrivit unei numărători realizate de AFP.
Washingtonul desfăşoară din septembrie 2025 o campanie de atacuri în Pacific şi în Caraibe împotriva unor nave prezentate ca participând la activităţi de trafic de droguri care aprovizionează Statele Unite.
Administraţia lui Donald Trump nu a furnizat niciodată dovezi solide care să permită afirmarea faptului că navele vizate erau într-adevăr implicate în trafic.
Experţi şi oficiali ai ONU au denunţat execuţii extrajudiciare, reaminteşte AFP.