G4Media.ro

Descoperire arheologică rară în vechiul Apulum, pe locul unui viitor hotel. Un…

Descoperire arheologică rară în vechiul Apulum, pe locul unui viitor hotel. Un coș de fum din perioada romană, restaurat și reconstituit 3 D

Un vestigiu roman rar a fost scos la suprafață de arheologi în centrul orașului Alba Iulia, pe locul unei foste tipografii, unde va fi ridicat un hotel. Este vorba despre un coș de fum care a fost restaurat şi reconstituit 3D.

De miercuri, poate fi văzut în cadrul unei mini-expoziţii, la Muzeul Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia.

Este pentru prima dată când o piesă din colecţia muzeului din Alba Iulia este reconstituită 3D, prin modelare digitală.

„Este o piesă banală, dar şi specială în acelaşi timp. Banală ca funcţionalitate şi specială pentru că este veche. Sunt descoperiri destul de rare. De ce? Pentru că datorită structurii acestor piese, ele au fost descoperite mai mult fragmentar. Primele fragmente au fost descoperite undeva la începutul secolului al XX-lea, iar cercetătorii nu-şi dădeau seama de la ce provin. Erau piese mici”, a spus, la vernisaj, arheologul Anca Timofan, cea care a coordonat şantierul arheologic unde a fost descoperit artefactul.

Concret, timp mulți ani, aceste coșuri de fum au iscat controverse legate de utilitatea lor: unii arhelogi le considerau turnuri romane în miniatură, obiecte de ritual sau chiar felinare.

Funcționalitatea lor a fost stabilită în momentul în care descoperirea câtorva piese care făceau corp comun cu olanele de acoperiș i-a făcut pe cercetători să ajungă la adevărata utilitate, cea practică, cea de coș de fum.

Coș de fum roman

Asemenea piese au fost descoperite în peste 30 de situri arheologice din Imperiul Roman, în provincii friguroase ca Britannia, Germania, Pannonia, Dacia.

Anca Timofan a precizat că în Dacia romană au mai fost descoperite coşuri de fum la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Potaissa, Tibiscum şi în alte două situri.

a spus că manopera antică a fost destul de dificilă, pentru că atunci când a fost confecţionat acest horn, au fost lipite toate părţile.

De la restaurare, piesa a plecat la scanarea 3D, fără de care nu putea avea loc ultima etapă, de prelucrare a piesei.

„Este prima dată când o piesă din colecţia muzeului este reconstituită 3D, prin modelare digitală. Noi ne oprisem undeva la scanarea 3D, dar acum, cu ajutorul colegului nostru, arheologul Andrei Buta, am putut să avem o piesă modelată digital 3D.

El a dat forma coşului de fum aşa cum era ea în antichitate, pe baza unor analogii foarte clare. Adică am avut destule elemente ca să facem această modelare, nu ne-am riscat cu exerciţii de imaginaţie sau altceva. Practic, structura era oarecum simplă, registrele se repetau, iar înălţimea varia undeva între 60-70 de centimetri”, a adăugat Anca Timofan.

Locul în care a fost descoperit era o zonă importantă a sitului Apulum, în aşezarea civilă (canabae) a castrului Legiunii a XIII-a Gemina.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. civis romanvs svm