G4Media.ro

Declaraţie adoptată de Parlament, la 15 ani de la aderarea României la…

Declaraţie adoptată de Parlament, la 15 ani de la aderarea României la NATO: Se reafirmă ataşamentul faţă de valorile şi ţelurile Alianţei

Parlamentul reafirmă ataşamentul faţă de principiile, valorile şi ţelurile NATO şi susţine ferm o Alianţă puternică şi consolidarea relaţiei transatlantice, indispensabilă pentru securitatea euro-atlantică, se arată în Declaraţia adoptată marţi de Legislativ cu unanimitate de voturi, cu ocazia aniversării a 15 ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 70 de ani de existenţă a acestei structuri, transmite Agerpres.

„În contextul aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO şi a 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice, Parlamentul României reafirmă ataşamentul faţă de principiile, valorile şi ţelurile NATO şi susţine ferm o Alianţă puternică şi consolidarea relaţiei transatlantice, indispensabilă pentru securitatea euro-atlantică. Susţine continuarea consolidării capacităţii NATO de a gestiona eficient toate provocările şi ameninţările la adresa statelor membre, indiferent de zona de provenienţă a acestora, în cadrul unei abordări cuprinzătoare. Salută progresele notabile în ceea ce priveşte asigurarea unei posturi de descurajare şi apărare credibile, eficiente şi coerente şi evidenţiază importanţa prezenţei aliate înaintate pe flancul estic”, se menţionează în Declaraţia adoptată de Parlament.

Potrivit documentului, Parlamentul subliniază implicaţiile evoluţiilor din vecinătatea estică a continentului european pentru întreaga securitatea euro-atlantică şi, în mod specific, importanţa strategică a regiunii extinse a Mării Negre şi a consolidării rolului NATO în această regiune.

Parlamentul României exprimă îngrijorarea faţă de diversificarea şi intensificarea ameninţărilor de securitate la adresa aliaţilor şi susţine demersurile NATO în domeniul apărării antirachetă, cibernetic şi cel al combaterii ameninţărilor hibride. Totodată, subliniază importanţa continuării politicii „uşilor deschise” a NATO şi salută aderarea Muntenegrului şi a Republicii Macedonia de Nord la NATO, se mai arată în document.

De asemenea, Parlamentul susţine consolidarea politicii de parteneriate a Alianţei, pe baza valorilor comune şi respectului pentru dreptul internaţional şi angajamentele asumate, în scopul promovării stabilităţii, precum şi a sprijinului pentru creşterea capacităţilor de apărare ale partenerilor.

Conform documentului, Parlamentul reafirmă susţinerea pentru aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei, Ucrainei şi Republicii Moldova, sprijinul ferm pentru integritatea teritorială a acestor state în interiorul graniţelor recunoscute internaţional şi pentru aprofundarea cooperării lor practice cu NATO, pe baza intereselor şi nevoilor specifice ale acestora.

„Parlamentul României subliniază importanţa unică a cooperării NATO-UE şi necesitatea consolidării Parteneriatului strategic dintre cele două organizaţii. Recunoaşte că apărarea colectivă începe cu apărarea şi rezilienţa naţională. Va continua să asigure un procent de 2% din PIB pentru Apărare, în conformitate cu angajamentele asumate la nivel aliat. România va continua să contribuie totodată la menţinerea credibilităţii şi capacităţii de acţiune a Alianţei, precum şi la securitatea regională şi internaţională. Parlamentul reiterează importanţa parlamentelor naţionale şi contribuţia la definirea şi punerea în practică a obiectivelor acestei instituţii prin impulsionarea şi dezvoltarea dialogului interparlamentar, inclusiv cu partenerii Alianţei”, se precizează în Declaraţie.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Estul_salbatic a pus acest video la un alt comentariu. Priviti cat de josnic e Dragnea:
    https://youtu.be/nv1lAmrKzOQ.