G4Media.ro

Declarația de la Sibiu a liderilor UE: ”Vom continua să protejăm democrația și…

Declarația de la Sibiu a liderilor UE: ”Vom continua să protejăm democrația și statul de drept”

Cei 27 de lideri UE au adoptat joi Declarația de la Sibiu, un document programatic care stabilește marile direcții pentru evoluția Uniunii Europene în următorul ciclu politic de cinci ani. Printre obiectivele principale enunțate în declarație se numără protejarea democrației și a statului de drept.

Declarația are 10 puncte și e însoțită de un preambul.

Textul integral al Declarației de la Sibiu (Sursa: Consiliul European):

Noi, liderii Uniunii Europene, ne-am întrunit la Sibiu pentru a discuta și a privi înainte spre viitorul nostru comun.Peste câteva săptămâni, cetățenii europeni își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace și democrație este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile și libertățile sale ca forță motrice, a oferit stabilitate și prosperitate în întreaga Europă, în interiorul granițelor Uniunii și dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internațională. Cu o populație care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetățeni și o piață unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerțul internațional și conturează politica mondială.

Ne reafirmăm convingerea că, uniți, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniștită și care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaștem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică și de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene. De aceea, convenim astăzi în unanimitate asupra a zece angajamente care ne vor ajuta să ne ridicăm la înălțimea acestei responsabilități:

  • Vom apăra o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud. În urmă cu treizeci de ani, milioane de oameni s-au luptat pentru unitate și pentru a fi liberi și au doborât Cortina de fier care a împărțit Europa în două timp de mai multe decenii. Nu vom lăsa loc de diviziuni care vin în contra interesului nostru colectiv.
  • Vom rămâne uniți, la bine și la greu. Vom da dovadă de solidaritate în vremuri dificile și vom sta întotdeauna alături unii de ceilalți. Putem să ne exprimăm și ne vom exprima la unison.
  • Vom căuta întotdeauna soluții comune, ascultându-ne unii pe ceilalți într-un spirit de înțelegere și respect.
  • Vom continua să protejăm modul nostru de viață, democrația și statul de drept. Drepturile inalienabile și libertățile fundamentale ale tuturor cetățenilor europeni au fost dobândite cu mari greutăți și le vom prețui întotdeauna cum se cuvine. Vom apăra valorile și principiile noastre comune consacrate în tratate.
  • Vom obține rezultate acolo unde contează cel mai mult. Europa va continua să fie un actor important în chestiunile importante. Vom continua să acordăm atenție preocupărilor și speranțelor tuturor cetățenilor europeni, aducând Uniunea mai aproape de cetățenii noștri, și vom acționa ca atare, cu ambiție și hotărâre.
  • Vom respecta întotdeauna principiul echității, nu doar pe piața muncii, ci și în serviciile sociale, în economie sau în transformarea digitală. Vom reduce într-o mai mare măsură diferențele dintre noi și îi vom ajuta întotdeauna pe cei mai vulnerabili din Europa, punând oamenii pe primul loc, și nu politica.
  • Ne vom înzestra cu mijloacele potrivite ambițiilor pe care le avem. Vom oferi Uniunii mijloacele necesare pentru a-și realiza obiectivele și a-și duce la îndeplinire politicile.
  • Vom proteja viitorul următoarelor generații de europeni. Vom investi în tineri și vom construi o Uniune pregătită pentru viitor, capabilă să reziste celor mai presante provocări ale secolului XXI.
  • Ne vom proteja cetățenii și le vom oferi siguranță investind în puterea pașnică și în puterea coercitivă și colaborând cu partenerii noștri internaționali.
  • Europa va fi un lider mondial responsabil. Provocările cu care ne confruntăm astăzi ne afectează pe noi toți. Vom continua să colaborăm cu partenerii noștri la nivel internațional pentru a menține și a dezvolta ordinea internațională bazată pe norme, pentru a valorifica pe deplin noile oportunități comerciale și pentru a aborda împreună probleme globale, cum ar fi conservarea mediului și combaterea schimbărilor climatice.

Deciziile pe care le luăm vor urma spiritul și litera acestor zece angajamente. Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri și dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generațiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu și spiritul unei noi Uniuni în 27 pregătită să își îmbrățișeze viitorul ca un corp unitar.

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

10 comentarii

  1. E clar! Cand citesc fraze care incep cu „vom” sau cu „trebuie” ma linistesc complet!

  2. „Convenim …asupra a zece angajamente…”!
    Si la noi in tara sunt unii care nu numai ca-si iau angajamente dar mai si jura cu mana pe biblie ca vor respecta Constitutia si legile tarii, ca-si vor pune energia si pregatirea in slujba progresului tari, bla-bla-bla…..
    Adica despre ce vorbim? Despre poze de grup.

    • Nu stiu de unde atata negativism in comentarii. Poate la mine aplica gandirea de wishfull thinking dar eu personal cred in UE. Aceasta uniune reprezinta dorinta europenilor de a lasa in urma conflictele trecutului si de a ne apara intr-o lume in care China si Rusia capata tot mai multa putere. O lume in care SUA vireaza tot mai mult catre protectionism. Chiar mai mult de atat eu sunt adeptul federalizarii

    • Bogdane, din experienta, tata!
      Ai incheiat punand punctul pe „I”! Sunt total de acord cu federalizarea pentru ca, atat timp cat ea nu se va face, UE nu va fi coeziva si omogena, deci nu va fi puternica si fara risc de dezintegrare. Dar interesele si orgoliile nationale sunt prea mari pentru a se putea implini SUE.

  3. Liderii UE continua sa protejeze ce nu mai este!

  4. Fiecare face poze de grup cu cine poate. Unii fac poze de grup cu amantele ,altii la intrarea sau iesirea din inchisoare , altii in jurul unor relicve , altii pe stadioane , altii la intruniri circulare , mai imbracati sau mai goi , altii care nu au grupuri isi fac dor poze singuri singurei ,in diverse ipostaze .Lasind gluma la o parte, a fost un SAMIT de exceptie ,ce va ramine in inima multora dintre noi si nu numai .

  5. Foarte multa claritate au lidrerii europeni. Noi japonezii apreciem asta.
    A fost foarte simplu sa traduc declaratia in japoneza: „O sa facem sa fie bine ca sa nu fie rau”.

  6. PRESEDINTELE TARII a participat cu toata crema Europei, la Sibiu,in schimb,dragnea, olguta si codrut, cu toti bețivii si asistatii sociali din toata MOLDOVA,intr-o excursie cu autobuzele,caracteristic dragnea-psd. NU VOM LASĂ ACTIUNILE psd-alde SA DISTRUGĂ VIITORUL ROMANIEI ! VOM MERGE LA VOT PTR. COPIII SI NEPOȚII NOSTRII !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.