G4Media.ro

Decizie controversată a unui primar ecologist din Franța: meniu fără carne în…

Sursa: Unsplash.co

Decizie controversată a unui primar ecologist din Franța: meniu fără carne în școli, doar ouă și pește / Fermierii au protestat în stradă, ministrul agriculturii acuză ”o ideologie scandaloasă”

O nouă dezbatere agită apele în Franța. Primarul ecologist din Lyon,Grégory Doucet, a decis să impună meniuri unice, fără carne în cantinele școlare, transmite Radio France Internationale.

Ideea a scos imediat în stradă fermierii – ei au protestat luni în fața primărei din Lyon împotriva acestei decizii. Au venit, bineînțeles, cu tractoare și cu vaci și au instalat o mini-fermă în fața primăriei.

Mai multe sindicate ale exploatațiilor agricole din departament denunță o măsură ”discriminatoire” și au anunțat că se opun unui menu fără carne pentru școlari.

Sursa Foto: Facebook

Primarul din Lyon își justifică decizia prin necesitatea de a respecta măsurile sanitare decise de Ministerul Educației – o distanță de 2 metri între copii în momentul în care mănâncă la cantină motiv pentru care puțini sunt cei care mai mănâncă de fapt la școală. Iar astfel, primarul a ales să fie oferit un meniu unic – fără carne dar care conține ouă și pește.

Acum, fermierii cred că argumentul respectării protocolului sanitar este doar un pretext pentru ca ecologiștii să își pună în aplicare promisiunea electorală privind introducerea unui meniu vegetarian.

Dar, ce nu au sesizat ei este că acest meniu – legume, ouă și pește, există încă din precedenta administrație, din primăvara lui 2020 când primăria era condusă de Gérard Collomb – dar, atunci, nimeni nu a reacționat.

Fostul edil șef a venit personal să discute cu protestatarii și să le explice că există un dublu discurs – cel al justificării sanitare și al dorinței de a reduce consumul de carne.

Reacțiile în plan politic au fost diverse: ministrul Agriculturii și cel ce Interne se declară indignați de decizia primarului ecologist, Grégory Doucet.

Ministrul Tranziției Ecologice regretă că în continuare există clișee de tipul ”alimentația vegetariană ar fi una dezechilibrată, chiar dacă se știe că poate fi înlocuită cu ouă, pește, leguminoase cu aport important de proteine”.

Ministrul de Interne, Gérald Darmanin vorbește despre o «ideologie scandaloasă», iar cel al Agriculturii și al Alimentației, Julien Denormandie, a sesizat prefectul din Rhône, cerându-i să ”nu mai pună ideologii în farfuria unor copii”.

Prezent la Lyon, ministrul Sănătății, Olivier Véran s-a arătat deschis ideeii ca în cantinele școlare să fie servit, o dată pe săptămână însă, un meniu fără carne. Pentru că, explică ministrul Sănătății, ”există familii precare pentru care carnea și peștele costă scump iar astfel, copiii pot beneficia cu toții de un meniu bogat în proteine de origine animală, importante pentru nutriție”.

Dar, el a oferit și un răspuns personal, de tată care face propriilor copii meniuri vegetariene. ”Nu sunt șocat și nici scandalizat că putem propune un meniu fără carne ori fără pește la școală”, spune ministrul Sănătății pentru care nu există de fapt nicio polemică în acest sens.

Sursa: RFI

Sursa Foto: Unsplash.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Bai, liniste!
    E democratie sau nu e, primarele fu votat, sau nu?
    Fu!
    Ce, nu stiau onor locuitorii cu ce se maninca religia asta noua?

  2. „în plină vacanță școlară”..la Lyon copiii au reînceput școala ieri 🙂

  3. Proteinele din peste si oua, in special albumina, sunt net superioare carnii de animal, mai ales rumegatoare!Bravo, omule!Si Biblia ne spune „bine este ca omul sa nu manace carne”, adevar demonstrat stiintific.

    • Unde anume scrie in Biblie ca „bine este ca omul sa nu manace carne”?

    • Vezi ca citesti o carte gresita monsieur! Mananca tu numai veggy si vb dupa aia.

    • Romani:14:21 coroborat cu Geneza, omul nu a fost creat initial pentru a manca carne.

    • @er Oul si produsele lactate sunt proteine plastice de origine animala-eu m-am referit strict la carne!

  4. Alor noștrii le dau răbdări prăjite

  5. O fi vrut sa serveasca cineva gratar de porc elevilor muslimans?