Home » Articole » De ce judecătorii n-au voie să fie avertizori de integritate? APADOR-CH susține modificarea legii astfel încât judecătorii să fie protejați dacă sesizează abuzurile din sistem

De ce judecătorii n-au voie să fie avertizori de integritate? APADOR-CH susține modificarea legii astfel încât judecătorii să fie protejați dacă sesizează abuzurile din sistem

1050
De ce judecătorii n-au voie să fie avertizori de integritate? APADOR-CH susține modificarea legii astfel încât judecătorii să fie protejați dacă sesizează abuzurile din sistem
Sursa Foto: Pexels.com
Ascultă articolul

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) consideră că legea avertizorilor de integritate nu se aplică judecătorilor, într-un răspus transmis recent la o solicitare de informații transmisă de  APADOR-CH, privind aplicarea legii 361/2022) în sistemul judiciar. În opinia APADOR-CH, răspunsul este problematic și susține că legea trebuie modificată în așa fel încât și judecătorii să fie protejați de lege atunci când denunță abuzuri din sistem.

- articolul continuă mai jos -

Această interpretare, bazată pe o analiză internă și pe o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (182/2024), exclude din protecția legală orice judecător care ar denunța o neregulă în cadrul instanței în care lucrează, chiar dacă aceasta afectează drepturile cetățenilor sau integritatea justiției, se mai arată în comunicatul APADOR – CH

Redăm mai jos un fragment din comunicatul APADOR-CH

”CSM nu a luat o decizie oficială a Plenului sau a Secției de Judecători în această problemă, ci a invocat o analiză internă a Comisiei de judecători pentru legislație. Aceasta a ajuns la concluzia că Legea 361/2022 nu s-ar aplica instanțelor de judecată, deoarece textul legii nu vizează judecătorii. CSM susține că, deoarece legea nu enumeră explicit judecătorii, aceștia nu sunt acoperiți de protecție.

APADOR-CH, organizație care a militat pentru transpunerea extinsă în lege a Directivei europene în domeniul avertizorilor, consideră că principiul general al legii este că dacă denunți o încălcare a legii în interes public, ai drept la protecție, principiu care trebuie să se aplice și în domeniul justiției.
Ce spune Directiva UE despre avertizori?

În opinia APADOR-CH, Directiva (UE) 2019/1937, care a stat la baza Legii 361/2022, nu exclude justiția. Ba chiar spune, la articolul 2, că această directivă nu aduce atingere competenței statelor membre de a extinde protecția în temeiul dreptului intern, în ceea ce privește domeniile sau actele care nu intră sub incidența acestei directive. Deci România poate și ar trebui să extindă protecția la justiție. CSM, însă, pare să facă exact opusul: o restrânge.

Legea ar trebui să se aplice tuturor celor care denunță încălcări ale legii în interes public, indiferent de profesie, poziție socială sau post ocupat.

Ce e de făcut?

Cea mai sigură măsură este modificarea Legii avertizorilor, pentru a clarifica acest aspect.

O modificare a Legii 361/2022 ar elimina disputele privind interpretarea și aplicarea ei. Dacă legiuitorul a vrut să-i includă pe toți cei care denunță nereguli în interes public, atunci trebuie să o spună explicit, pentru a preveni abuzuri interpretative.

Modificarea ar trebui să includă, așadar, „persoanele care își exercită funcțiile în cadrul instanțelor de judecată și parchetelor”.

De asemenea, modificarea legii ar trebui să se facă obligatoriu cu consultarea CSM, pentru ca textul rezultat în urma modificării să nu mai ridice probleme de interpretare.

Protecția avertizorilor este un pilon al sistemului democratic. Iar justiția nu poate fi justă dacă cei care o aplică nu pot denunța abuzurile din interior.”

Comentarii
  • Asociatia Avertizorilor in Interes Public

    Legea 361/2022 este interpretată, sau mai bine spus ignorată de instanțele de judecată în toate domeniile. Asociatia noastră consideră că Directiva UE 2019/1937 este ignorată de instantele de judecată in cazurile de hartuire morală, concediere, sanctionari in comisia de disciplina, rapoarte de evaluare negative ale tuturor avertizorilor din Romînia. Așa ca nu e de mirare de ce niciun avertizor de integritate nu a câstigat pe fond că măsura aplicată (conform art.22) că face parte din represaliile enumerate si in art 19 a Directivei UE. In fapt din jurisprundența adunata de asociatie, constatăm ca mai nou, instantele ignoră total tot ce ține de decizii ale CJUE, CEDO, si Directive UE si nu le motivează respingerea sau ignorarea. E un fel de razbunare și pedepsire a avertizorilor asa că nu ne miră această explicatie a CSM. Legea 361/2022 se aplica tuturor avertizorilor indiferent de domeniu. De foarte multe ori judecatorii dau sentinte folosind analogii si exemple din alte legi (putem da exemple) si evident ca e ciudat sa spui ca o Lege speciala ca Legea 361/2022 nu se aplica unui domeniu (cel al magistratilor) doar ca te incomodează. Asa ar putea sa spuna si cei din domeniul sanitar, militar, finante (si lista poate continua la nesfîrsit) etc. Directiva UE defineste lucratorul ca fiind cel ce face o avertizare in interes public la locul de muncă. Simplu. SI judecatorul, si orice alt magistrat poate face o avertizare la locul de muncă. In plus, tot instantele lasă loc denigrarii si hartuirii la locul de muncă atunci când avertizorii sunt supusi represaliilor la locul de muncă si respinge suspendarea pe motive inventate cum ar fi: ca măsura aplicata nu este una dintre represalii, ca apararenta dreptului este de partea institutiei inversând ceea ce spune Legea 361/2022, ca a trecut prea mult timp de la avertizarea si pana la aplicarea măsurii si multe altele ignorând esența DIrectivei UE: să asigure o protectie imediata avertizorilor si sa dea un exemplu celorlalti angajati ca pot face si ei dezvăluiri in interes public fara sa aiba frica ca nu vor fi protejati. Protectia avertizorului trebuie sa fie deplina. Putem da exemple de Ordonante Presedintiale in care judecatorii au ignorat prevederile Legii 361/2022 si nu le-au mentionat defel chiar dacă avertizorul a precizat de 9-10 ori Legea 361. Este incredibil că instanțele au o atitudine de pedepsire a avertizorilor

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole