Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
David Popovici a revenit în ţară, duminică seară, după participarea la Campionatul Mondial din Singapore, unde a câştigat două medalii de aur. El a declarat că s-a autodepăşit în Singapore şi că este mândru în special de faptul că deşi a fost foarte aproape de a renunţa la concurs a găsit puterea de a continua, transmite News.ro.
“Suntem rupţi de oboseală. A fost o întreagă experienţă, un concurs pentru mine revelator, în care am reuşit să mă autodepăşesc foarte mult. Sunt foarte mândru de mine. Mult mai mândru decât de medalii şi timpi sunt de faptul că deşi am vrut să renunţ şi am fost aproape de a renunţa am găsit cumva puterea în mine să continui şi să-mi demonstrez că pot şi că poate n-ar trebui să mă îndoiesc atât de mult de mine. Cât mai mulţi sportivi ar trebui să vorbească de astfel de momente, deşi pare un tabu”, a spus Popovici.
El a precizat că pentru el urmează o vacanţă. “Următorul pas este să avem o vacanţă frumoasă, să îmi conduc maşina, să învăţ să gătesc, să iau permisul de motor, să petrec timp cu familia…”.
David Popovici a explicat şi de ce nu a vrut să fie primit la Salonul Oficial al aeroportului: “Nu am vrut la salonul oficial, am organizat un salon neoficial care ne place mult mai mult. Este un pic prea oficial salonul oficial. Prefer o sosire la care să aibă acces şi oamenii care se întâmplă să aştepte pe cineva iubit”.
Înainte de sosirea în România, Popovici a postat un mesaj în social media despre emoţiile dinaintea curselor, pe care le iubeşte, deoarece în acele momente se simte “cel mai viu”.
“Ştiţi ce iubesc la înot? E emoţia dinaintea cursei, când stai în sala de aşteptare alături de cei mai buni 7 oameni din lume la disciplina respectivă – simţi tensiunea din aer, ştii că toţi vor să câştige… vor să ducă acasă medalia de aur şi să dea tot ce au mai bun. Exact în acele momente simţi că timpul se opreşte şi totul devine stresant şi înfricoşător, când mintea îţi este inundată de gânduri de îndoială, încredere, frică şi succes. Pentru mine, acelea sunt momentele în care mă simt cel mai viu – când ceva din adâncul meu, nu ştiu ce, reuşeşte să mă convingă că pot să o fac, că sunt suficient de bun şi că toate îndoielile şi frica de eşec nu fac decât să mă împingă înainte, ajutându-mă să devin un om mai bun şi mai curajos.
Dacă nu ar fi fost familia mea iubitoare şi echipa care mă susţine, nu aş fi persoana care sunt astăzi. Îi iubesc şi iubesc înotul”.
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de david popovici ???? (@chlorinedaddy)
David Popovici, în vârstă de 20 de ani, a câştigat în Singapore aurul la 100 m liber şi la 200 m liber, reeditând performanţa sa de la ediţia din 2022. În plus, la 100 m liber a stabilit un record european şi record al competiţiei (46.51).
Popovici a devenit în Singapore singurul înotător din istorie care a reuşit să câştige aurul la 100 m liber şi la 200 m liber la două ediţii ale Campionatului Mondial. De asemenea, românul a înregistrat al doilea timp din istorie la 100 m liber, 46.51, mai bun fiind doar recordul mondial de 46.40 al lui Pan Zhanle, sportiv care în Singapore nu a prins finala.
Ce om frumos!
Asa ceva nu exista. Tre’ sa aiba ceva gene de extraterestru in el.
Nu legat de performantele sportive, ca inotul a avut multi alti mari campioni, multi mai mari decat el prin prisma rezultatelor – ci legat de maturitatea lui, de cultura, de inteligenta, de echilibrul intelectual… omul David Popovici, nu doar inotatorul.
Asa ceva nu poate sa existe. Ganditi-va ca, de fapt, e de-abia iesit din adolescenta, de-abia si-a dat bacalaureatul… e inca un pusti, daca ar fi sa judecam doar dupa varsta.
Uluitor. Unul dintre extrem de putinii oameni care chiar te fac mandru ca esti roman. Probabil cel mai mare sportiv al Romaniei de la Nadia Comaneci si de la Patzaichin incoace. Iar asta intr-un mediu foarte ostil performantei de orice fel.
Bravo David și succes pe mai departe!